Eveniment important la Palatul Cotroceni. Pompieri decorați de președintele Klaus Iohannis

Preşedintele Klaus Iohannis a decorat, luni, Drapelul de luptă al Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) şi pe comandanţii modulelor specializate de intervenţie care au acţionat la incendiile din Grecia, în cadrul unei ceremonii care a avut loc pe platoul de la Palatul Cotroceni cu prilejul Zilei Pompierilor.

Şeful statului a conferit Drapelului de luptă al IGSU din Ministerul Afacerilor Interne Ordinul “Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Ofiţer, cu însemn pentru militari, în semn de “apreciere pentru rezultatele remarcabile obţinute în activitatea de apărare a vieţii, bunurilor şi mediului împotriva incendiilor şi dezastrelor, pentru realizarea măsurilor de protecţie civilă, precum şi pentru coordonarea acţiunilor instituţiilor implicate în managementul situaţiilor de urgenţă”.
În semn de “apreciere pentru dăruirea şi profesionalismul de care au dat dovadă în cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, remarcându-se la comanda modulelor specializate de intervenţie implicate în recentele misiuni de stingere a incendiilor din Republica Elenă”, preşedintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul “Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler, cu însemn pentru militari, colonelului Valentin Florin Pop şi locotenent-colonelului Alexandru-Adrian Csilik Alexandru.

De asemenea, şeful statului a înmânat drapelele de luptă pentru 11 Inspectorate de urgenţă judeţene în semn de apreciere faţă de devotamentul şi spiritul de sacrificiu de care au dat dovadă salvatorii români în îndeplinirea misiunilor destinate protejării cetăţenilor şi a comunităţii.

La ceremonie au participat premierul Florin Cîţu, ministrul de Interne, Lucian Bode, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *