Gorunul lui Horea revine la viață.„Putem vorbi chiar de o minune”

După mai bine de 15 ani în care s-a crezut că Gorunul lui Horea s-a uscat, iată, că la baza arborelui a răsărit un vlăstar.

Menționăm, că Gorunului lui Horea, din cimitirul de la Ţebea are o vechime de aproximativ 400 de ani şi a fost declarat monument istoric.

Descoperirea vlăstarului de gorun a avut loc în urmă cu câteva zile, în timpul pregătirilor pentru Serbările Naţionale de la Ţebea, autorităţile judeţene care administrează Panteonul Moţilor propunându-şi să aibă grijă de tânărul stejar.

„Putem vorbi chiar de o minune. Este un lucru fantastic că la rădăcina Gorunului lui Horea a apărut un vlăstar tânăr. Am fost surprinşi şi ne-am bucurat tare mult pentru că putem spune chiar că avem de-a face cu o rază de speranţă şi de continuitate a obiceiurilor, tradiţiilor şi respectului faţă de eroii neamului, în cimitirul de la Ţebea, unde este înmormântat Avram Iancu. O să ne îngrijim să aibă condiţiile necesare pentru a se dezvolta în mod corect şi pentru a asigura continuitatea unui simbol al neamului românesc, în Panteonul de la Ţebea”, a declarat marţi, directorul general al Direcţiei Generale de Administrare Monumente şi Promovare Turistică (DGAMT) a judeţului Hunedoara, Radu Barb.

Gorunul lui Horea are o circumferinţă de aproape nouă metri, iar istoria locurilor a consemnat faptul că sub acest copac moţii au fost chemaţi la luptă de către Horea, unul dintre capii răscoalei de la 1784.

Gorunul a intrat în declin după mai bine de o sută de ani, în perioada 1891-1892, când la baza lui au fost depozitate cărămizile folosite la ridicarea bisericii din cimitir.

Pentru a fi protejat, în anul 1924 gorunul a fost legat cu cercuri de oţel şi cimentat pe interior, fiind retezat la o înălţime de nouă metri. Trunchiul stejarului a fost îmbrăcat apoi în ciment în anul 1947, pe exterior fiind executat un model de scoarţă de copac.

Ultima creangă viabilă a Gorunului lui Horea s-a rupt în anul 2005, în urma unei furtuni puternice, iar de atunci s-a crezut că stejarul s-a uscat definitiv.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *