Ucraina amenință Rusia. „Rachetele ucrainene vor fi îndreptate către Moscova”

Alexei Arestovich, consilier în cadrul delegației ucrainene a Grupului trilateral de contact pentru reglementarea situației din Donbas și consilier independent al șefului biroului prezidențial, în cadrul unui interviu, discutând despre temerile președintelui Vladimir Putin în ceea ce privește posibile baze militare ale NATO în Ucraina și aderarea țării sale la structurile Alianței, a vorbit despre dezvoltarea unor rachete capabile să ajungă până la Moscova.
„Vladimir Putin va juca până în punctul în care rachetele ucrainene vor fi îndreptate către Moscova, în viitorul apropiat. Lucrăm la un program de rachete. Iar rachetele noastre vor avea raza de acțiune până la Moscova. E un răspuns simetric cu acțiunile Rusiei. Dacă agresiunea rusă nu ar fi existat, rachetele ucrainene nu ar fi fost niciodată îndreptate spre Moscova”, a precizat oficialul ucrainean.
Konstantin Gavrilov, cel care conduce delegația rusă la discuțiile despre securitate și controlul armelor de la Viena, a comentat ironic declarațiile oficialului ucrainean. Oficialul rus spune că Ucraina nu dispune de resurse suficiente pentru a-și dezvolta un asemenea program iar amenințările despre rachete îndreptate spre Moscova sunt „de tot râsul”, notează Tass.
„Aceste declarații nu ar trebui luate în serios. Sunt declarații de tot râsul”, a precizat oficialul rus, care consideră că oficialul ucrainean e lipsit de simțul seriozității.
Lucian Ionescu