Ursula von der Leyen, mesaj pentru populația Europei. „Trebuie să câştigăm timp”

Descoperită în Botswana şi Africa de Sud, varianta Omicron se răspândeşte deja în lumea întreagă şi provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple şi pare a fi chiar mai contagioasă decât celelalte variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, inclusiv Delta, varianta dominantă în prezent şi deja foarte contagioasă.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, aflată într-o vizită pe care a efectuat-o duminică în Letonia a solicitat populaţiei să-şi ia măsuri de precauţie pentru a le da cercetătorilor timp să analizeze această nouă variant.

„Ştim că suntem acum angajaţi într-o cursă contracronometru”, a spus Von der Leyen.

De asemenea, a adus lămuriri în acest sens, spunând că, producătorii de vaccinuri au nevoie de două până la trei săptămâni pentru „a avea o viziune completă asupra caracteristicilor mutaţiilor” acestei noi variante care a fost semnalată de Africa de Sud către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe 24 noiembrie.

„Trebuie să câştigăm timp”, a subliniat şefa Comisiei Europene, care le-a adresat cetăţenilor europeni un mesaj în care le cere să se vaccineze, să poarte masca şi să respecte distanţarea necesară pentru a preveni infectarea.

Ea a amintit că în contractul semnat de Comisia Europeană cu grupul farmaceutic Pfizer-BioNTech pentru achiziţia în total a 1,8 miliarde de doze de vaccin există o clauză referitoare la situaţia apariţiei unei variante a coronavirusului care ocoleşte vaccinul existent în prezent. Conform acestei clauze, Pfizer-BioNTech trebuie să-şi adapteze vaccinul într-un termen de 100 de zile.

Mai multe state europene au deja confirmate cazuri de infectare cu varianta Omicron, printr acestea fiind Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Italia, Danemarca şi Cehia.

Cele mai multe sunt în Olanda, 13 cazuri în rândul a 61 de pasageri testaţi pozitiv pe aeroportul din Amsterdam după ce au sosit vineri cu două avioane din Africa de Sud care împreună aveau la bord peste 600 de pasageri. Autorităţile sanitare olandeze încearcă acum să găsească şi să testeze circa 5.000 de alte persoane care au venit în ultima săptămână din ţări din zona Africii Australe.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *