Coaliția de guvernare nu renunță la pensiile speciale. Decizie de ultimă oră

O măsură controversată a fost luată, luni seară, de către Coaliția de guvernare, în legătură cu pensiile speciale.

În ședința de luni, Coaliția de guvernare a decis ca, punerea în practică a legii pensiilor speciale pentru primari și viceprimari să fie amânată cu 1 an.

Introduse prin codul administrativ din 2019, pensiile speciale pentru aleșii locali (primari, consilieri și președinți de consilii județene) au fost prorogate în fiecare an, nefiind niciodată în plată. PNL a promis în campania electorală din 2020 că va desființa aceste pensii. 

Liderul social-democrat, Marcel Cioplacu a afirmat că decizia a fost luată ținând cont de impactul bugetar pe care l-ar fi avut această măsuri asupra altor capitole bugetare, mai ales pe perioada iernii, când este nevoie de resurse pentru compensarea creșterilor de prețuri la energie.

Surse din Ministerul Finanţelor susţin că intrarea în plată a pensiilor speciale pentru aleşii locali ar avea un impact bugetar de peste 600 de milioane de lei. Calculul este făcut pentru scenariul în care toţi potenţialii beneficiari şi-ar depune dosarul pentru a primi această pensie de serviciu. 

Tema pensiilor speciale pentru aleşii locali împarte scena politică în două. Pe de o parte, sunt cei care consideră că primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii de Consilii Judeţene merită aceste pensii, pe de altă parte, Opoziţia, acum formată din USR şi AUR, se opune acestor venituri. La nivelul Legislativului sunt mai multe proiecte de lege blocate la Camera Deputaţilor, în comisiile de specialitate, pe tema eliminării pensiilor speciale pentru aleşii locali. De altfel, apariţia acestor pensii a avut loc printr-o Ordonanţă de Urgenţă dată de Guvernul Dăncilă în 2019, după ce Curtea Constituţională respinsese de două ori proiectele de lege prin care erau instituite aceste venituri pentru aleşii locali. 
Recent, într-o postare pe Facebook, fostul ministru al Investiţiilor şi Proiectelor Europene Cristian Ghinea a atras atenţia asupra faptului că, de la 1 ianuarie, “mii de foşti primari şi şefi de consilii judeţene” ar urma să primească pensii speciale, în cazul în care nu Guvernul nu va adopta o ordonanţă de urgenţă care să oprească acest lucru.

”Sunt pensii speciale pentru clientela politică şi evident că dacă le bagi pe astea în plată şi creşti şi celelalte pensii speciale nu mai ai spaţiu de crescut pensiile celorlalţi români” – a susținut Ghinea. 

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *