Cercetătorul Octavian Jurma, veste proastă la sfârșit de an. Se va întâmpla până la Revelion

Varianta Omicron va fi dominantă în România până la finalul acestei săptămâni.

Aceasta este concluzia cercetătorului Octavian Jurma, care a postat pe pagina sa de socializare o analiză a ceea ce se întâmplă acum în România.

„Raportul VOC (variante care determină îngrijorare – n.r.) de azi ne arată că dintre cele 97 de secvențieri de săptămâna trecută (până în 26 decembrie) avem 10 cazuri noi, respectiv 10% din secvențieri au fost Omicron.

Luni însă, a doua zi după duminică, au mai fost confirmate 13 cazuri noi, deci mai mult decât în toată săptămâna precedentă și azi avem un total de 38 de cazuri confirmate.

Dacă includem și cazurile de luni în calcul, ponderea Omicron este deja de 25% în România și va fi mai mult ca sigur dominantă (pondere peste 50%) până la finalul săptămânii cu toate eforturile autorităților de a cosmetiza situația.

Tot duminică a fost ultima zi de scădere a incidenței naționale și de luni ne aflăm într-un platou ușor ascendent.

În acest context, petrecerile de Revelion cu număr mare de persoane și deschiderea școlilor rămân cei mai importanți factori de risc în perioada următoare.

Debutul valului 5 va este deja sesizabil pe indicatorii secundari, însă va fi evident pe curba oficială abia de săptămâna viitoare”, a scris Octavian Jurma pe pagina sa de Facebook.

Institutul Naţional de Sănătate Publică a anunțat, marţi că, până pe 26 decembrie au fost confirmate în România 25 de cazuri Omicron.

Ministerul Sănătății anunța, luni, că totalul de cazuri de varianta Omicron din România a ajuns la 38, în condițiile în care luni au fost înregistrate încă 13 cazuri noi.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *