Tradiții și superstiții de Sfântul Vasile. Ce este bine să faci ca să ai noroc tot anul

Sfântul Vasile este prăznuit în prima zi a anului. Mersul cu sorcova din casă în casă este principala tradiție din ziua de 1 ianuarie.

Obiceiul aduce oamenilor bogăție și sănătate.

În unele zone de la țară fetele nemăritate construiesc punți din două crenguțe de măr dulce, cu busuioc legat, o pară de argint cu fir de ață roșu, un inel, o batistă și un șir de mărgele. În cazul în care puntea va fi plină de brumă, atunci fata se va căsătorit cu un bărbat sărac. În caz contrar, soțul va fi bogat.

De sărbătoarea Sfântului Vasile se obișnuiește ca tinerele să scrie pe două bilețele numele lor și al persoanei cu care și-ar dori să se mărite. Acestea se pun sub pernă, înainte de culcare, iar dimineața se scoate unul din ele.

Dacă fata nimerește numele celui iubit, atunci se vor căsători în noul an. În cazul în care este extras biletul cu numele ei, atunci nunta nu va avea loc.

De asemenea, în ziua de 1 ianuarie nu se coase și nu se tricotează. Totodată, femeile nu au voie să spele rufe sau să măture gospodăria. De Sfântul Vasile nu ai voie să te cerți cu nimeni, chiar dacă ai dreptate.

O altă tradiție mai amintește că de Sfântul Vasile cel Mare nu se dă nimic cu împrumut, ca să nu se lege farmecele de tine. În plus, în prima zi din noul an nu ai voie să dormi, altfel se spune că vei fi leneș.

Prima persoană care intră în casă trebuie să fie neapărat bărbat, mai spune un obicei străvechi. Dacă este vorba de o femeie atunci se spune că anul tocmai început va fi unul sărac.

Ce este bine să faci în prima zi din noul an

Sărbătoarea Sfântului Vasile îi aduce pe credincioși la slujba de la biserică, acolo unde oamenii se roagă pentru sănătatea celor dragi, cât și a dușmanilor. Bunăstarea este și ea pusă în rândurile rugăciunilor.

Pe 1 ianuarie oamenii împart pachete spre pomenirea celor plecați dintre noi. Așadar, se face milostenie și se îngrijesc persoanele bolnave. Totodată, se aprind lumânări pentru cei decedați și pentru copiii nebotezați.

Printre alimentele care se împart în prima zi din noul an se numără fructele, apa și bucatele preferate de cel mort. Se mai spune că e bine să verși vin pe masă, să spargi un pahar alb și să răstorni cutia cu chibrituri pentru a avea noroc tot anul.

O altă tradiție păstrată de oameni de Sfântul Vasile este legată de sănătate. Pentru asta credincioșii se spală pe față, încă de dimineață, cu apa în care a fost pus un bănuț de aur sau de argint.

Femeile de la sate culeg busuioc și îl duc la Biserică, ca apoi să-l așeze la icoane. Pentru spor la lucru în noul an, pe nemâncare, fiecare om trebuie să ia unealta cu care muncește și s-o mânuiască de trei ori.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *