Deputatul Filip Havârneanu dă de pământ cu ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. „ Sunteţi omul-foarfece al Educaţiei”

După ce ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a spus că se vor relua organizarea olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale şi internaţionale, după doi ani de pauză, unii politicieni, dar și profesori au fost extrem de contrariați.

De fapt, aceștia sunt nemulțumiți, deoarece s-au eliminat olimpiadele la română, istorie şi engleză din calendarul concursurilor pentru acest an şcolar, aceste discipline fiind înlocuite cu concursuri şi olimpiade de robotică, creativitate sau inovare.

„Câmpeanu este omul-foarfece pentru Educaţie! Domnul ministru mai scoate o bombă din ghiozdanul clanului liberal şi elimină olimpiadele la română, istorie şi engleză. Acest închipuit cu partidul lui care ridică de poză coliva lui I.G. Duca, mimând respectul faţă de istorie, anulează performanţa copiilor la o disciplină care ţine despre identitatea noastră ca popor”, a scris duminică pe Facebook deputatul USR, Filip Havârneanu.

Totodată, deputatul USR afirmă că într-o ţară în care în 2021 analfabetismul funcţional depăşea 50 la sută, ministrul Cîmpeanu renunţă la concursul de excelenţă la limba noastră maternă, dar nu are o problemă cu olimpiada la limba maghiară de exemplu.

„Domnule Cîmpeanu, ce mai vreţi să mai luaţi de la copii? Ce mai tăiaţi şi ce le mai refuzaţi în ţara asta? Aţi desfiinţat olimpiada la limba engleză pentru că efectiv nu suportaţi deschiderea europeană.(…) Aţi refuzat orice, aţi luat de sărbători tot din banii educaţiei copiilor, le furaţi şi momentul în care pot să demonstreze că sunt de top la materii vitale. Sunteţi omul-foarfece al educaţiei şi sper să vă tundă cineva funcţia asta, că poate aşa învăţaţi ceva”, precizează deputatul USR, Filip Havârneanu.

La fel de contrariată este și Adriana Radu, profesor de istorie în cadrul Colegiului Naţional din Iaşi, care, a scris pe Facebook, că un popor care nu-şi cunoaşte istoria poate fi uşor de manipulat.

„De ce aţi scos ISTORIA din lista naţională a olimpiadelor şcolare?

Un popor care nu-şi cunoaşte istoria, riscă să o repete, cu consecinţe imprevizibile. Dar un popor care nu-şi cunoaşte istoria poate fi uşor manipulat. Oare asta se doreşte?”, afirmă profesorul ieşean Adriana Radu.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat joia trecută că a semnat un Ordin de ministru care permite reluarea organizării olimpiadelor şi concursurilor şcolare naţionale şi internaţionale, după doi ani de pauză din cauza pandemiei.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *