Românii nu mai au scăpare. „Noi murim de foame în casă și ăștia își bat joc de noi!”

Abuzurile companiilor de gaze naturale și energie electrică au devenit obișnuite în România.

În fiecare zi sunt semnalate în presă cazuri, în care facturile primite de consumatorii casnici de gaze naturale și energie electrică sunt umflate peste limita imaginabilului.

Mii, poate zeci de mii de reclamații se adună zilnic, prin care oamenii își arată nemulțumirea. Și ce dacă? Îi aude cineva? Nimeni!

Presupunând, totuși, că strigătele lor de disperare ar irita urechile autorităților, tot nimic nu se întâmplă. Trebuie să plătești, pentru că altfel rămâi în plină iarnă pe întuneric și fără posibilitatea să-ți faci un ceai.

Unul dintre miile de cazuri în care oamenii au fost „trăzniți” când au primit facturile s-a întâmplat la Băila.

Unui bărbat i-a cedat inima când a văzut factura la gaze pentru luna trecută.

După ce i s-a făcut rău, soția a apelat la numărul de urgență 112 pentru a cere ajutor.

Bărbatul ştia că preţurile au fost plafonate de Guvern şi că nu ar trebui să primească o factură exagerat de mare. A avut însă surpriza să primească o factură de 7 ori mai mare, în condiţiile în care consumul doar se dublase.

„Va scriu in legatura cu factura de gaz primită ieri. Este de speriat, in sensul ca, pentru un consum aproape dublu fata de luna noiembrie, s-a emis acum o factura de 10 ori mai mare. Va dau exemplul meu, pentru un consum de 91 metri cubi luna trecuta s-au platit 283 de lei, iar acum, la 190 de metri cubi trebuie sa platesc 2.000 de lei.

Cum sa platesc eu aceasta suma, sa fac rata la banca? Dar lunile viitoare? Ce ne asteapta? Sotia mea a chemat Salvarea, ca mi s-a facut rau cand am vazut. Noi murim de foame in casa si astia isi bat joc de noi! Medicii mi-au zis ca am facut infarct de suparare.

Noroc ca m-au dus la spital si mi-au dat ceva care a dizolvat, nu stiu eu exact, dar mi-au zis sa ma feresc de suparari. Cum sa ma feresc de nenoricirea care se abate peste noi in fiecare zi?!”

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *