Patru zile de la tragedia care a cutremurat România. Prima declarație a ministrului de Interne, Lucian Bode. „Nu există scutirea de răspundere penală”

Societatea civilă din toată țara a fost oripilată după tragedia care a avut loc săptămâna trecută în Capitală.

Reamintim, că un polițist care conducea o mașină a instituției, a spulberat două fete pe o trecere de pietoni, una dintre ele murind imediat după impact, iar cealaltă este internată cu răni grave, în spital.

După patru zile de la tragedie, ministrul de Interne, Lucian Bode, a afirmat că, are obligația să dispună măsuri în acest caz.

„Din păcate, un polițist din cadrul Secției 5 a Capitalei a accidentat două minore, Raisa pierzându-și viața iar Maria suferind mai multe traumartisme. Regret enorm această tragedie care a șocat o țară întreagă și dincolo de funcția ministerială sunt tatăl unei fetițe de vârstă apropiată cu Raisa, iar sentimentul pe care îl simt este cutremurător. Orice am spune, orice am face, nu o putem aduce pe Raisa înapoi, vorbim de o faptă ireparabilă. Însă pentru familie și pentru opinia publică am obligația să dipun măsuri. Transmit condoleanțe familiei Raisei și însănătoșire grabnică Mariei.

Imediat după producerea tragediei, am solicitat transprență și celeritate în documentarea acestui caz. Am alocat resurse și am sprijinit ancheta. Polițistul a fost pus la dispoziție de către Poliția Capitalei.

S-au declanșat verificări la adresa polițistului, el se afla în exercitarea activităților polițienești. Nu era într-o misiune cu caracter urgent. Și dacă te deplasezi în misiune de urgență, cel care conduce o mașină a poliției are obligația să circule cu prudență, nu există scutirea de răspundere penală”, a spus ministrul de Interne, luni.

„Am decis să reanalizăm procesul de recrutare din sursă externă, pe cât de necesar, pe atât de riscant în unele situații. O să vă prezint care este an de an deficitul de resursă umană. Suntem obligați să recurgem la această procedură pentru a acoperi deficitul, avem deficit de aproape 30 mii de funcții.

 Vom pune accent pe componenta de recrutare de specialiști. Voi face tot ce îmi stă în putință pentru profesionalizarea sistemului. Am dispus o evaluare managerială a tuturor inspectoratelor.

Voi continua să dispun măsuri care să ducă la o curățenie în propria noastră ogradă. Pădure fără uscături nu există, dar indiferent despre cine ar fi vorba, aceste măsuri, pe componenta de integritate vor fi luate și în anul 2022”, a mai spus Lucian Bode.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *