22 ianuarie 1862. Primul guvern unic al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. Asasinarea lui Barbu Catargiu

La 22 ianuarie 1862 se formează după recunoaşterea de către marile puteri a unirii depline a Principatelor Moldovei şi Valahiei, primul  guvern unic al Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei în frunte cu conservatorul Barbu Catargiu.

Barbu Catargiu, om politic, personalitate de seamă a grupării politice conservatoare, s-a născut la 26 octombrie 1807. Provenea dintr-o străveche familie boierească din Muntenia, părinţii săi fiind marele vornic Ştefan Catargiu şi Stanca Văcărescu, fiica lui  Barbu Văcărescu. Studiile elementare le-a urmat la Bucureşti, la Şcoala grecească de la Măgureanu, iar din 1825 urmează cursuri universitare la Paris, unde studiază literele, dreptul, istoria, filosofia şi economie politică.

 A fost preşedinte al Consiliului de Miniştri în guvernul de la Bucureşti, între 20 aprilie – 12 mai 1861 şi a fost  desemnat de Al.I. Cuza să formeze primul guvern comun al celor două principate române, după care în ianuarie 1862 domnitorul îl numeşte prim-ministru al celui dintâi guvern român.
Mandatul său va înceta  brusc pe 8 iunie 1862 cînd a fost asasinat sub clopotniţa de pe Dealul Mitropoliei din Bucureşti.

„Crimă politică perfectă”

Asasinatul lui barbu Catargiu a fos considerat la acea vreme o „crimă politică perfectă”.

Enigma sa nu a fost elucidată nici pînă în zilele noastre.

După ce  în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iași,  iar noul domnitor al Moldovei a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza, după o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri și la București, în urma cărora,  și aici a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza, profitându-se de faptul că Marile Puteri nu specificaseră clar în Tratatul de la Paris, că Principatele Române nu pot fi conduse de un singur domnitor.

 În consecinţă, puse în fața faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de- a face cu două principate conduse de același domnitor – Alexandru Ioan Cuza.

De la dubla alegere a prinţului Cuza în 1859 şi până la 22 ianuarie 1862, când a intrat în funcţiune la Bucureşti un guvern unic sub conducerea lui Barbu Catargiu, în cele două principate române au funcţionat în baza hotărârilor Congresului de la Paris  (13 februarie 1856 – 18 martie 1856), un număr de 6 guverne separate la Iaşi şi 9  la Bucureşti, fiecare cu primul său ministru.

La 24 ianuarie 1862 a avut loc prima ședință a Adunării unice. Tot din 24 ianuarie 1862 s-a utilizat titulatura de România în loc de „Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, însă iniţiativa nu s-a putut  materializa atunci decât pentru o scurtă perioadă de timp din cauza protestelor otomane și turce.

În primele luni ale guvernării lui Barbu Catargiu se iau o serie de măsuri. 

A fost desfiinţată Comisia centrală de la Focșani (14 februarie) iar în martie 1862 s-a prezentat un proiect de lege pentru înfiinţarea unui Comitet Provizoriu de Legislaţie, compus din toţi miniştrii şi dintr-un număr egal de deputaţi aleşi de adunare, prezidat de primul ministru şi însărcinat cu elaborarea proiectelor de legi.

După constituirea guvernului unic al Principatelor, ministerele din Moldova sau fost desfiinţate, instituindu-se în locul lor ca măsură de tranziţie, directoratele, iar Iaşiul şi-a pierdut statutul de capitală.

Atacat de presa de opoziţie deoarece nu dorea lărgirea drepturilor electorale, guvernul Catargiu emite o lege  potrivit căreia poliţia  presei supraveghea imprimatele „rău famate” şi controla activitatea proprietarilor de chioşcuri.

După problema electorală, cea mai intens dezbătută temă şi o sursă de conflict major  între politicieni, era reforma agrară.

Conflictul între conservatorii conduși de Barbu Catargiu și liberali (supranumiţi “roșii“) grupați în jurul lui IC Brătianu, CA Rosetti și Mihail Kogălniceanu s-a ascuțit, odată cu promovarea proiectului de lege rurală, întocmit încă din 1860 de Comisia centrală şi adus în discuţia Camerei la 25 mai 1862.

Acesta nu prevedea împropietărirea pe loturile pe care țăranii le lucrau, ci constiuirea așa-zisul pământ comunal, reprezentând câte 3 pogoane de fiecare familie.

Chiar dacă se autoriza vinderea sau închirierea către ţărani a unor loturi pe moşiile statului şi a instituţiilor publice, acest lucru nu era posibil pe moşiile boiereşti.

Proiectul a fost combătut intens de opoziţia liberală. Mihail Kogălniceanu arăta că proiectul nu ţinea cont de prevederile Convenţiei de la Paris din 1858, însă având majoritatea în Cameră, era evident că executivul conservator condus de Catargiu îşi va impune demersul.

Mare adunare pe Câmpia Libertăţii din Dealul Filaretului

Pentru a împiedica acest fapt, opoziția a apelat la mase şi a convocat pe 11 iunie  la împlinirea a 14 ani de la revoluţia de la 1848, o mare adunare pe Câmpia Libertăţii din Dealul Filaretului.

Motivaţia era aniversarea revoluţiei de la 1848, însă scopul real era exercitarea unei presiuni care să ducă la căderea guvernului.

În aceeaşi zi, majoritatea Adunării intenţiona să voteze legea agrară conservatoare. De accea, deputaţii conservatori au cerut guvernului să interzică manifestaţia anunţată de opoziţie.

Barbu Catargiu a asigurat Adunarea că “voi prefera a fi zdrobit decât a îngădui slăbirea liniştei: voi prefera moartea mai înainte de a călca sau a lăsa să se calce vreuna din instituţiile ţării“.

Acesta cuvinte fatidice au fost rostite numai cu o jumătate de oră înainte ca o mână misterioasă să-l asasineze.

 În Camera dominată de gruparea Conservatoare reformele lui Cuza se împotmoleau mereu, iar legea rurală nu avea nici o şansă să fie aprobată.

Atunci, Cuza a recurs la ultima mişcare pe care o avea în plan, dizolvarea Parlamentului, în mai 1864. Însă prima victimă a Legii rurale avea să fie premierul Barbu Catargiu.

Scrisoarea domnitorului A.I Cuza

Domnitorul Al. I Cuza a dezaprobat asasinatul lui Catargiu. Şi-a prezentat condoleanţele familiei premierului şi a declarat într-o scrisoare trimisă lui Costache Negri : 

”Disensiunile noastre politice, acţiunea anormală ce nu încetează a agita câteva capete exaltate, faptul că d-l Catargiu trecea cu drept cuvânt ca reprezentantul cel mai de seamă al ideilor conservatoare, că rezista, cu pe câtă energie, pe atâta perseverenţă, la uneltirile ultra-liberalilor noştri şi, în fine, discuţiunea legii rurale pendinte înaintea Adunării, toate aceste împrejurări reunite legitimează presupunerea că ura şi fanatismul politic au înarmat braţul celui ce a lovit pe domnul Catargiu“.
 La data asasinatului, Catargiu avea doar 54 de ani.

Premierul îşi pregătise testamentul, lăsându-şi averea în ordine. În testament a cerut să fie înmormântat la conacul de la moşia din Maia-Ialomiaţa, alături de părinţii săi. Dealul Mitropoliei a rămas în istorie drept locul în care a murit, asasinat, cel dintâi premier al României, Barbu Catargiu.

  Pe locul în care glonţul ucigaş a luat viaţa marelui om politic român, s-a ridicat în memoria acestuia o statuie pe al cărei soclu a fost scris,  celebrul epitaf al lui Catargiu:

”Totul pentru ţară, nimic pentru noi”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *