Alți doi minori loviți în plin, pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat la Fetești

Doar pentru că au avut zile, doi minori supraviețuiesc, după ce au fost loviți, în plin, pe trecerea de pietoni.
Accidentul s-a produs, vineri, în municipiul Fetești, unde un șofer și-a dat seama de ce a făcut, numai după de a lovit copiii aflați pe trecerea de pietoni.
Cei 2 băieți au rămas întinși pe asfalt, iar un polițist aflat în apropiere a încercat să dea primul ajutor.
Poliția Municipiului Fetești a fost sesizată, în jurul orei 08:00, cu privire la producerea unui accident de circulație, soldat cu vătămarea corporală a 2 minori.
In imaginile video din camera de supraveghere se observă că șoferul, în vârstă de 40 de ani, nu a încetinit în timp ce se apropia de trecerea de pietoni și n-a frânat până în momentul impactului.
Cele două victime au fost preluate de ambulanțe și transportate la Spitalul Clinic de Urgență Constanța pentru îngrijiri medicale. Șoferul a fost testat dacă a băut, iar rezultatul a fost negativ.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Lucian Ionescu