Un nou val de scumpiri RCA. Cât ar putea creşte preţurile pentru şoferi

Companiile de asigurări auto ar putea majora prețurile RCA, după ce s-au dublat sau chiar triplat în ultimele luni.
Începând cu data de 1 februarie 2022, poliţele RCA ar putea fi din ce în ce mai scumpe.
Motivul acestei scumpiri este cota mărită pe care companiile de asigurare trebuie să o plătească spre fondul de garantare.
Până acum, aceasta era de 1% din volumul primelor brute, însă din februarie ar putea ajunge la 2,5%. Asta înseamnă că lunar vor merge spre fondul de garantare zeci de milioane de euro în plus, pentru a se mai putea acoperi din gaura lăsată de falimentul companiei City Insurance.
Potrivit specialiștilor în domeniu preţurile RCA ar putea creşte cu 5-10 procente.
Până acum au fost despăgubiţi foarte mulţi şoferi, după falimentul City Insurance. E vorba despre aproape 200.000 de dosare deschise de şoferi care aşteaptă să-şi primească banii, după ce au fost loviţi în trafic de maşini care aveau poliţe deschise la City Insurance. Când această companie a intrat în faliment, avea aproximativ 3 milioane de clienţi, şoferi care au în continuare poliţele active.
Lucian Ionescu