Încă o zi de haos în Capitală. Greviștii de la STB riscă să își piardă locurile de muncă. Jandarmii sunt pregătiți să intervină

După trei zile de grevă, o parte dintre șoferii STB au început să iasă din nou pe traseele din București.

Depourile STB Colentina şi Titan funcţionează în integralitate, iar liniile de tramvai 14 şi 21 au trafic în regim normal.

Pentru cei care au decis să rămână în grevă, directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ a anunțat că, își pot pierde locurile de muncă.

El a mai spus că șoferii care vor renunța la grevă nu vor fi cercetați deși mișcarea lor de protest a fost una ilegală și s-a desfășurat după două sențințe judecătorești.

Directorul STB a făcut o serie de declarații, sâmbătă, după o ședință a conducerii firmei de transport public din Capitală.

„Urmare a celor două hotărâri ale instanței, angajații nu au revenit la locul de muncă. Am fost nevoiți să identificăm problematica existența în momentul de față cu tot ceea ce înseamnă costuri pentru STB, dar și soluțiile care să ducă la deblocarea acestei situații.

Pot spune următorul aspect: există două decizii ale Tribunalului București care constată caracterul ilegal al acestei greve. Aceste decizii sunt executorii, angajații trebuie să înțeleagă că nu mai pot fi manipulați.  

Evaluând costurile pe care le are societate, doar verificând rulajul care trebuia să fie efectuat, prestația pentru bucureșteni, s-a constatat că prejudiciul e de 20 de milioane de lei. Nu acest lucru contează. Din păcate bucureșteanul a fost privat de mobilitate, de serviciul de transport public. Bucureșteanul trebuie să poată să călătorească la locul de muncă, la școală, la spital, în parcuri, astfel încât să își desfășoare activitatea în cele mai bune condiții.

Aceste pagube produse societății vor fi recuperate de la cei care au provocat această pagubă ilegală. O evaluare completă o vom avea după ce practic vom avea un audit economic extern astfel încât cu transparență bucureștenii să știe unde sunt cheltuite fondurile și unde sunt pierderile.

Mă adresez angajaților: Consiliul de administrație a luat o decizie, astăzi, în conformitate cu codul muncii, evidențiază faptul că poate dispune că pentru conducătorii care intră pe traseu de astăzi, cercetarea disciplinară să nu își producă efecte în condițiile în care nu există fapte de natură penală. Colateral doresc să precizez că urmarea ultimelor analize orice angajat care îngrădește dreptul unui șofer să iasă pe traseu va fi cercetat. 

În condițiile în care această grevă va continua, angajații nu vor mai beneficia de siguranță locului de muncă”, a declarat directorul STB.

Organizatorii grevei ilegale de la STB nici usturoi n-au mâncat…

Sindicatul Transportatorilor din București face un pas în spate și a dat publicității un comunicat prin care se distanțează de mișcările de protest din ultimele zile.

„Pentru o corectă informare vă evidenţiem faptul că Sindicatul nostru nu a iniţiat şi nu a organizat prezentul protest, poziţionându-se în primul rând ca un factor de echilibru, iar în al doilea rând ca un avertizor, aducând la cunoştinţa conducerii în permanenţă, atât nemulţumirile salariaţilor cât şi caracterul din ce în ce mai alarmant al tensiunilor sociale acumulate pe fondul lipsei acute de dialog social, vinovată fiind în acest sens actuala conducere.

 Lipsa dialogului real, nerespectarea prevederilor CCM STB SA, refuzul de a demara negocierea unui nou CCM şi a asigura o creştere salarială, lipsa unor soluţii privind rezolvarea problemelor sesizate prin adresele trimise către primarul general, Consiliul de Administraţie şi Directorul general legat de condiţiile de muncă (capete de linii, depouri, autobaze şi celelalte entităţi), creşterea alarmantă a bolilor profesionale, reducerea Planului de reparaţii la URAC, ritmul de aprovizionare cu piese şi subansamble care a condus la majorarea numărului de vehicule imobilizate în mai puţin de un an de zile, la peste 400 vehicule, iar cele din traseu cu mari probleme tehnice, se vede acest lucru în numărul mare de defecte tehnice zilnice, lipsa autorizaţiei cu privire la repausul săptămânal care a expirat la data de 31.12.2021, au fost transmise prin adresele noastre pe care le punem la dispoziţia presei, adrese din care reiese că Sindicatul Transportatorilor din Bucureşti a sesizat riscul iminent al declanşării unui protest precum cel de faţă, în pofida dorinţei Sindicatului nostru de găsire de soluţii pentru ca o astfel de situaţie să fie evitată.”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii sindicatului susţin că propunerile de externalizare a unor activităţi cum ar fi: spălători vehicule, pază, controlori şi încasări titluri de călători, mentenanţă, “au în spate grupuri de interese”.

„Toate aceste lucruri nu sunt altceva decât dovezi că, de fapt, în spatele susţinerii directorului general se află un mare interes al celor care îl susţin. Ca atare, majoritatea salariaţilor, în urma ameninţărilor primarului general şi al directorului general, au ales să rămână în continuare pe loc.”, se menţionează în comunicat.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *