Încă un stat european își retrage o parte dintre angajații ambasadei. Reacția Ministerului de Externe ucrainean

După SUA, Marea Britanie și Australia, încă un stat a luat decizia de a-și retrage o parte dintre angajații ambasadei din Ucraina.

Luni seară, Germania a anunțat intenția de a evacua o parte din angajații ambasadei și familiile acestora din Ucraina.

„În 24 ianuarie, doar patru state au informat Ministerul de Externe ucrainean cu privire la intenția lor de a evacua membrii familiei și o parte a angajaților acestora sau de a le permite să părăsească voluntar teritoriul ucrainean: Statele Unite, Marea Britanie, Australia și Germania”, a declarat Ministerul de Externe ucrainean.

Ministerul a subliniat importanța faptului că țările ale căror misiuni diplomatice sunt situate în regiunile Ucrainei limitrofe cu Federația Rusă aderă la această poziție.

„Ne exprimăm recunoștința față de partenerii noștri internaționali care evaluează sobru situația actuală și nu recurg la măsuri de evacuare prematură. Aceasta este o adevărată manifestare de solidaritate cu Ucraina. În prezent, este foarte important să se evite măsurile care pot fi utilizate în spațiu informațional pentru creșterea tensiunii în societate, destabilizarea situației economice și financiare a statului nostru”, a spus Ministerul de Externe ucrainean.

Pe teritoriul Ucrainei funcționează 129 de ambasade și oficii consulare ale statelor străine, precum și reprezentanțe ale organizațiilor internaționale..

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *