DSP-urile nu mai fac față testărilor COVID. „E o limită maximă”

În ultimele 24 de ore, România a înregistrat record absolut de cazuri noi covid.

Au fost înregistrate 34.255 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. De asemenea, au fost raportate 94 decese.

Românii au intrat în panică, iar cei care au simptome similare cu COVID vor să se testeze pentru a vedea dacă s-au infectat cu SARS-COV-2.

DSP-urile sunt foarte agglomerate, iar programările au ajuns și la câteva zile de la solicitare.

Andrei Baciu, secretar de stat în Ministerul Sănătății, spune că există o limită maximă dată de capacitatea administrativă a DSP-urilor astfel încât unele s-au blocat în ultimele zile.

„E o limită maximă dată de capacitatea administrativă a DSP-urilor”, a admis Andrei Baciu.

„Când ai un simptom, suni pentru a veni cineva să te testeze. Sistemul e cel de urgență, ambulanțele. Vin și te testează acasă. Lucrul acesta se face și cu ajutorul DSP-urilor. Sunt două căi noi de a ne testa gratuit. Ele nu mai folosesc resursa statului, degrevând-o pentru alți pacienți și alte patologii și scurtează timpul pentru noi.

Vorbim de medicii de familie, care au intrat în acest demers și noi trebuie să sunăm medicul de familie, să vedem daca are test la dispoziție. Dacă are, mergem pur și simplu la el și facem un test. Sunt teste rapide, dar sunt cele valide și acreditate”, a declarat Andrei Baciu.

„Bună parte din rezultatele fals pozitive și fals negative apar ca urmare a unui proces de recoltare nu cel mai riguros cu putință. Recomandarea spune să se facă în profunzime și de către personal medical, nu de noi”, a mai spus Andrei Baciu.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *