Răspunsul oficial al NATO pentru Rusia. Condițiile anunțate de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a cerut Rusiei, miercuri seară, să-și retragă forțele armate din țările unde au intrat abuziv, adică, în Ucraina, Georgia și Republica Moldova.

Stoltenberg a spus că, Rusia continuă să mobilizeze trupe și echipamente în apropierea granițelor Ucrainei, iar acum mii de militari și tehnică de luptă între care avioane și sisteme antiaeriene S-400 sunt trimise în Belarus.

„Cerem din nou Rusiei să detensioneze imediat situația. NATO a compus astăzi propunerile scrise pentru Rusia. Am făcut acest lucru în paralel cu SUA”, a transmis Stoltenberg.

De asemenea, Stoltenberg consideră că prin sistarea de către Rusia a oricăror relații diplomatice cu NATO se îngreunează dialogul pentru eliminarea tensiunilor de la granițele cu Ucraina.

„Ar trebui să restabilim birourile din Moscova și Bruxelles. Ar trebui să folosim canalele pentru comunicare existente dintre armate pentru a promova transparența și a reduce riscurile și să folosim o linie civilă în caz de urgențe”, a spus diplomatul NATO.

„Suntem pregătiți să ascultăm îngrijorările Rusiei și să ne angajăm într-o conversație reală despre cum să menținem și să întărim principiile fundamentale ale securității europene la care ne-am înscris cu toții, începând cu Acordurile de la Helsinki. Aceasta include dreptul ca fiecare națiune să aleagă propriile condiții de securitate”, susține Jens Stoltenberg.

O condiție foarte important promovată de NATO în dialogul cu Rusia este retragerea trupelor militare din țările unde au intrat fără acordul acestora.

„Rusia ar trebui să se abțină de la o poziție de forță coercitivă, retorica agresivă și de la activități maligne direcționate împotriva Aliaților și a altor națiuni. Rusia ar trebui de asemenea să-și retragă forțele din Ucraina, Georgia și Moldova, acolo unde sunt desfășurați fără consimțământul țărilor respectie, iar toate părțile ar trebui să se angajeze constructiv în eforturile de a aplana conflictele, inclusiv prin formatul Normandia.

Istoria a arătat că angajamentul în aceste probleme poate oferi o securitate adevărată pentru toată lumea. Așa că avem nevoie de măsuri practice care vor face o diferență reală. Aliații sunt pregătiți să se întâlnească cât de curând posibil”, susține Stoltenberg.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *