Ultimele decizii ale CNSU despre condițiile de intrare în țară. Document oficial

La ședința Comitetului Național pentru Situații de Urgență (CNSU) din data de 31.01.2022 s-a decis modificarea condițiilor de intrare în țară.

Potrivit Hotărârii nr.6 adoptată de CNSU, care va intra în vigoare începând cu data de 1.02.2022 se prevede, printre altele, ca perioada de carantinare să fie de 5 zile în anumite condiții.

„O să fie o regulă generală care spune: se instituie carantina de 5 zile pentru persoanele care sosesc și nu prezintă certificat de vaccinare, trecerea prin boală, testarea negativă PCR în cel mult 72 ore. Rămân unele excepții: copiii cu vârsta mai mică sau egală 12 ani, persoanele care părăsesc România în 24 de ore, etc.

Măsura de carantină pentru contacții direcți revine pentru 5 zile, excepție făcând persoanele care au trecut pri boală și au maxim 90 de zile de la ieșirea din izolare.

De mâine intră regula în care certificatul nu se recunoaște fără a treia doză. La noi, încă avem două doze, dar urmează să reglementăm și noi”, a spus Raed Arafat.

Situațiile în care românii aflați în carantină sunt exceptați sunt:

„Situații deosebite care vizează participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces, deplasări pentru intervenții/tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare cum ar fi afecțiuni oncologice, insuficiență renală cronică în program de hemodializă, fără a se limita la acestea, preschimbare documente de identitate, părăsirea țării, prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării ș.a., poate fi analizată suspendarea temporară a măsurii de carantină, pe baza documentelor justificative”.

Participarea la căsătorie nu înseamnă că o persoană carantinată poate merge la nuntă, ci doar că poate lua parte la cununia legală de la starea civilă.

Principalele modificări

– Instituirea măsurii carantinei cu o durată de 5 zile pentru persoanele care sosesc în România și nu prezintă certificatul digital al UE privind COVID-19 care să ateste vaccinarea, trecerea prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau testarea negativă RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării/intrării în România;

– Modificarea excepțiilor de la măsura carantinei pentru anumite categorii de persoane care sosesc pe teritoriul României;

– Instituirea măsurii carantinei pentru o durată de 5 zile pentru contacții direcți ai unei persoane confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

– Exceptarea de la măsura carantinei pentru contacții direcți, dacă se află în perioada de 90 de zile ulterioare izolării ca urmare a confirmării pozitive pentru virusul SARS-CoV-2

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *