SUA averizează Rusia. O apropiere de China nu va atenua consecințele unei invazii în Ucraina

Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a afirmat, joi, că economia rusă va avea de suferit în cazul unei invazii armate în Ucraina.

De asemenea, oficialul american a mai spus că o relaţie mai strânsă între Moscova şi Beijing nu vor opri SUA să aplice măsuri drastice împotriva Rusiei.

Potrivit lui Ned Price, Statele Unite au o serie de instrumente pe care le pot utiliza dacă observă companii străine, inclusiv din China, că încearcă să se sustragă sau să ocolească acţiunilor americane de control al exporturilor.

Declaraţia lui Price survine după ce ministerul chinez de externe a anunţat că Rusia şi China şi-au coordonat poziţiile cu privire la Ucraina în cadrul unei întâlniri care a avut loc joi, la Beijing, între miniştrii de externe ai celor două ţări.

„Dacă Rusia crede că va fi în măsură… să atenueze unele din aceste consecinţe printr-o relaţie mai strânsă cu China, nu este cazul. În fapt, asta va face mai fragilă economia Rusiei, în multe privinţe. Dacă îţi refuzi capacitatea de a tranzacţiona cu Occidentul, de a importa din Occident, din Europa, din Statele Unite, îţi vei degrada în mod semnificativ capacitatea productivă şi potenţialul inovator”, a mai spus Ned Price.
Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *