Bani cheltuiți degeaba. Un million de doze de vaccin AstraZeneca vor fi distruse

Peste 170 de centre de vaccinare din țară se închid, din cauza numărului mic de persoane care le trec zilnic pragul.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID-19, a anunțat că, o parte dintre centrele de vaccinare cu adresabilitate redusă vor fi transformate în centre de testare sau vor funcționa în format hibrid – vor avea atât activitate de imunizare, cât și activitate de testare.

Din cauză că românii și-au pierdut interesul pentru vaccinare anti-COVID, multe doze cu seruri au termenul de valabilitate depășit.

În aceste condiții, Valeriu Gheorghiță a mai anunțat că România va distruge aproape un milion de doze de vaccin AstraZeneca, după ce acestea au expirat.

„În momentul de faţă avem 917.800 de doze de vaccin AstraZeneca. Ele sunt, în momentul de faţă, cea mai mare parte lor, la nivelul centrelor regionale de depozitare, o altă parte se regăsesc în direcţiile de sănătate publică

Se finalizează în perioada următoare, din discuţiile pe care le-am avut cu colegii de la Ministerul Sănătăţii, procedura de distrugere a acestor doze, pentru că ele trebuie scoase din stoc şi date pentru distrugere, deci nu vor fi returnate către distribuitori, în mod evident, vor fi distruse în ţară, însă pentru acest lucru există la acest moment o procedură care se finalizează şi cred, dacă nu mă înşel, că va fi în baza unui act normativ la nivel de hotărâre de guvern.

Au fost administrate 852.356 de doze şi distribuite în total, plus ce a intrat în mecanismul de revânzare sau de donaţie, 3.330.000 de doze din care sunt aceste 917.000 care au ieşit din perioada de valabilitate”, a declarat Valeriu Gheorghiță, la Palatul Victoria, într-o conferinţă de presă.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *