Convorbire telefonică între Joe Biden și Vladimir Putin. Ce i-a spus președintele american liderului de la Moscova

Preşedintele american, Joe Biden, şi preşedintele rus, Vladimir Putin, au avut sâmbătă o convorbire telefonică pentru a discuta despre situaţia din Ucraina, în condiţiile în care SUA a cerut tuturor cetăţenilor săi să părăsească ţara şi şi-au redus prezenţa diplomatică la Kiev. 

„Convorbirea telefonică securizată dintre preşedintele Biden şi preşedintele rus Putin s-a încheiat la ora 12:06, ora de Est a SUA (17:06 GMT)”, a informat sâmbătă serviciul de presă al Casei Albe. Cei doi lideri au vorbit puţin mai mult de o oră.

În convorbirea telefonică, preşedintele american, Joseph Biden, i-a transmis omologului său rus, Vladimir Putin, că Statele Unite şi aliaţii vor riposta prin sancţiuni masive împotriva Rusiei, în cazul unui atac asupra Ucrainei, pledând însă pentru continuarea acţiunilor diplomatice în scopul evitării unui conflict militar.

„Preşedintele Joseph R. Biden a discutat astăzi cu preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, despre escaladarea mobilizării de forţe militare la frontierele Ucrainei. Preşedintele Biden a transmis clar că, în cazul în care Rusia va lansa o nouă invazie în Ucraina, Statele Unite împreună cu aliaţii şi partenerii vor reacţiona decisiv şi vor impune rapid costuri severe asupra Rusiei”, anunţă Preşedinţia Statelor Unite, conform unui comunicat postat pe site-ul propriu.

„Preşedintele Biden a reiterat că o nouă invazie rusă în Ucraina ar produce suferinţe umane extinse şi va afecta poziţia Rusiei. Preşedintele Biden a subliniat clar în conversaţia cu preşedintele Putin că deşi Statele Unite rămân pregătite să se implice în eforturi diplomatice, în coordonare deplină cu aliaţii şi partenerii noştri, în acelaşi timp, suntem pregătiţi şi pentru alte scenarii”, precizează Casa Albă.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *