Președintele Ucrainei cere SUA să înceteze cu avertismentele alarmiste. „Provoacă panică şi nu îi ajută pe ucraineni”

Avertismentele din ultimele zile emise de SUA despre un atac iminent al Rusiei în Ucraina a scos mii de oameni centrul Kievului, care au scandat lozinci pentru pace și împotriva președintelui rus Vladimir Putin.

În acest context, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a afirmat sâmbătă că, aceste avertismente  „provoacă panică şi nu îi ajută” pe ucraineni.

„Cel mai bun prieten al duşmanilor noştri în acest moment este panica din ţara noastră. Şi toate aceste informaţii (despre un posibil atac) nu fac decât să provoace panică şi nu ne ajută”, a declarat el în timpul unei vizite în provincie.

Şeful statului ucrainean a spus că au existat “prea multe” anunţuri privind un “război profund şi total din partea Rusiei”.

„Dacă cineva are informaţii suplimentare despre o invazie pe 16 februarie, vă rugăm să alertaţi guvernul ucrainean, a declarat Zelenski.

„Înţelegem riscurile, ştim că ele există”, Kievul este pregătit pentru orice, a adăugat el.

Intensificarea avertismentelor din partea Washingtonului privind un posibil atac rusesc împotriva Ucrainei a provocat nelinişte internaţională. Multe guverne au cerut cetăţenilor lor să părăsească ţara.

Rusia are zeci de mii de soldaţi la graniţa cu Ucraina şi desfăşoară, de asemenea, manevre pe scară largă în Belarusul vecin şi în Marea Neagră.

„Lucrăm la nivel diplomatic, discutăm în fiecare zi cu autorităţile din diferite ţări, cu liderii lor, la diferite niveluri. De aceea, considerăm că singura cale de dezescaladare este calea diplomatică”, a declarat Zelenski sâmbătă.

Speriați de ceea ce se poate întâmpla în cazul că Rusia va invada Ucraina, mii de oameni s-au adunat în centrul Kievului și au scandat lozinci pentru pace și împotriva președintelui rus Vladimir Putin.

Acțiunea vine la puțin timp după ce oficialii americani au anunțat că este foarte posibil ca săptămâna viitoare Rusia să invadeze Ucraina și să declanșeze operațiuni “sângeroase”. CIA chiar a lansat ipoteza că atacul ar putea începe miercuri, 16 februarie.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *