Rusia va ataca miercuri Ucraina? Ce spun oficialii americani

This handout photograph released on January 18, 2022 by Belarus' Defnce Ministry, shows a Russian troop train transporting military vehicles arriving for drills in Belarus. - Belarus said on January 18, 2022, that Russian troops had begun arriving in the country for military drills announced against the backdrop of tensions between the West and Russia over neighbouring Ukraine. (Photo by Handout / MINISTRY OF DEFENCE REPUBLIC OF BELARUS / AFP) / RESTRICTED TO EDITORIAL USE - MANDATORY CREDIT "AFP PHOTO /Belarus' Defnce Ministry " - NO MARKETING - NO ADVERTISING CAMPAIGNS - DISTRIBUTED AS A SERVICE TO CLIENTS

Nimeni nu știe cu exactitate nimic, dar toată lumea vorbește că există iminența unui atac militar al rușilor în Ucraina.

Deocamdată, toate negocieri care au avut loc la nivel înalt între Rusia și Occident, NATO și SUA nu au rezolvat criza de la granițele Ucrainei.

După ce Statele Unite au lansat ipoteza că, miercuri ar fi ziua neagră, în care Ucraina va fi invadată de ruși, acum oficiali de rang înalt din SUA spun că nu pot confirma zvonurile.

„Nu putem prezice cu exactitate ziua, dar spunem de ceva timp că ne aflăm într-o fereastră şi că ar putea începe o invazie – ar putea începe o acţiune militară majoră – din partea Rusiei în Ucraina în orice zi. Inclusiv săptămâna aceasta, înainte de încheierea Jocurilor Olimpice”, a declarat, duminică, consilierul pe probleme de securitate naţională al Casei Albe, Jake Sullivan.

Potrivit acestuia, Rusia ar putea crea un pretext surpriză pentru un atac.

Purtătorul de cuvânt al Pentagonului, John Kirby, a refuzat, de asemenea, duminică, să confirme informaţiile privind termenul de miercuri.

„Nu sunt în măsură să confirm aceste informaţii”, a declarat Kirby în timpul unui interviu, adăugând că o acţiune militară rusă ar putea avea loc în orice zi.

El a explicat că aceste evaluări provin dintr-o varietate de surse, nu exclusiv doar din interiorul serviciilor de informaţii, ci şi din ceea ce ce se vede efectiv. Mai mult de 100.000 de soldaţi continuă acum să fie aliniaţi la graniţa cu Ucraina, a remarcat el.

Moscova neagă astfel de planuri şi a calificat comentariile drept „isterie”, iar din discuţiile la nivel înalt dintre înalţii oficiali ruşi şi occidentali din ultimele zile nu a reieşit încă niciun progres care ar putea atenua criza.
Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *