Invazia trupelor rusești în Ucraina va afecta România? Declarația fostului șef al Armatei Române, Ștefan Dănilă

Varianta intrării trupelor rusești în Ucraina nu poate fi ignorată, iar acest lucru este susținut de SUA și NATO, precum și de majoritatea țărilor din UE.

De asemenea se vehiculează ideea că Rusia va ataca și statele care sprijină NATO, printre care și România.

Despre acest lucru, fostul șef al Armatei Române, Ștefan Dănilă spune că exclude din această ecuație un eventual atac rusesc împotriva României.

Potrivit generalului român, țara noastră trabuie să fie preocupată, însă, de faptul că în eventualitatrea unui conflict armat în Ucraina, România se va confrunta cu un val uriaș de refugiați. Prefectul din Botoșani a anunțat că se verifică spațiile în care ar putea fi cazați refugiații, în caz de război.

„Din pozitionarea fortelor, a lasat sa se inteleaga ca exista aceasta posibilitate. Declansarea de ostilitati militare cu actiuni violente ar insemna un val de migratie care va veni spre tara noastra, principalul lucru pe care-l vom simti. Cel mai greu va fi sa oferim cazare si sprijin celor care se vor refugia din zona de conflict si cu aliatii sa trecem la aplicarea sanctiunilor impotriva Federatiei rusa”, a spus fostul șef al Armatei.

Despre cum va răspunde Rusia în condițiile în care se discută despre suplimentarea forțelor NATO în România, permanentizarea prezenței forțelor NATO în România, în condițiile in care Rusia a cerut retragerea, acesta a replicat: „Prezenta trupelor americane in Romania are scopul de a sprijini populatia Romaniei, sa simta solidaritatea aliatiilor. Nu au rol de descuraja agresiunea militara a Federatiei ruse.”

“Rusia nu va ataca Romania in momentrul de fata pentru ca este un stat NATO si stie ca daca ataca un stat NATO, Alianta va reactiona impotriva Rusiei, ar insemna o declaratie de razboi intregii Aliante”, a mai spus Dănilă.

“Soldatii romani sunt pregatiti sa actioneze cu fortele NATO impotriva unei agresiuni. Nu vor putea sa actioneze indepenent. Fortele noastre nu pot sa actioneze independent impotriva agresiunii unor forte de marimea Federatiei ruse. Nu avem capacitatea de a rezista singuri, e si motivul pentru care am intrat in NATO”, a conchis fostul șef al Armatei Române, Ștefan Dănilă.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *