Rusia acuză Occidentul de „terorism informaţional”. Retragerea trupelor nu este rezultatul „isteriei” Occidentului

După o întrevedere la Moscova cu ministrul de externe polonez, Zbigniew Rau, care este preşedinte în exerciţiu al OSCE, ministrul de externe rus Serghei Lavrov  a descris drept ”terorism informaţional” relatările conform cărora Rusia pune la cale o invazie împotriva Ucrainei.

Potrivit lui Serghei Lavrov, Rusia va continua dialogul cu Occidentul asupra chestiunilor de securitate şi este pregătită pentru discuţii separate despre rachetele nucleare cu rază intermediară.

În legătură cu retragerea unora dintre unităţile militare ruse masate la graniţa ucraineană, oficialul rus a spus că, aceasta era programată şi nu este rezultatul ”isteriei” Occidentului.

Încă de la începutul conflictului de la granițele Ucrainei, Moscova a susținut că prezenţa acelor trupe acolo este doar pentru efectuarea de exerciţii militare.

Retragerea acelor unităţi ”o facem independent de ce cred alţii şi independent de terorismul informaţional care se desfăşoară”, a spus Lavrov, cu referire la afirmaţiile unor politiceni sau mass-media din Occident, conform cărora Rusia ar urma să invadeze Ucraina chiar de săptămâna aceasta.

Rusia a anunţat marţi că o parte din trupele comasate la frontiera ucraineană vor fi retrase la bazele lor permanente. 

”Unităţile circumscripţiilor militare Vest şi Sud şi-au îndeplinit misiunile şi au început să urce în trenuri şi camioane, iar astăzi se îndreaptă către garnizoanele lor”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării rus, Igor Konaşenkov.

În acelaşi timp, forţele armate ale Rusiei ”continuă exerciţii de anvergură pentru pregătirea trupelor, la care participă practic toate circumscripţiile militare, flotele şi unităţile aeropurtate”, a adăugat acesta.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *