Donald Trump iese la atac. „Țara noastră este într-un dezastru”

Mișcarea președintelui rus Vladimir Putin a luat prin surprindere Occidentul și Statele Unite, care se așteptau la o acțiune în forță a Rusiei împotriva Ucrainei.

Planurile lui Vladimir Putin de a recunoaște, într-o primă etapă, independența regiunilor separatiste Donețk și Luhansk au luat prin surprindere pe toată lumea.

În acest context, fostul preşedinte american Donald Trump a criticat vehement modul în care a gestionat actualul preşedinte al SUA, Joseph Biden, criza dintre Rusia şi Ucraina, afirmând că el ar fi reuşit evitarea unui conflict.

„Dacă ar fi fost gestionată corect, nu ar exista niciun motiv ca actuala criză din Ucraina să se producă. Eu îl cunosc foarte bine pe Vladimir Putin şi nu ar fi făcut în timpul Administraţiei Trump ceea ce face acum, în niciun caz.

 Rusia a devenit foarte bogată în timpul Administraţiei Biden, s-au dublat preţurile la petrol, iar curând se vor majora de trei sau de patru ori”, declară Donald Trump într-un comunicat postat pe site-ul propriu.

„Sancţiunile slabe sunt nesemnificative comparativ cu ocuparea unei ţări şi a unui teritoriu masiv poziţionat strategic. Acum, a început, preţul petroului va fi mai mare, iar Putin nu doar că primeşte ceea ce a vrut mereu, ci, în contextul creşterilor preţurilor la petrol şi gaze, devine din ce în ce mai bogat.

Statele Unite erau independente din punct de vedere energetic în timpul Administraţiei Trump, o independenţă pe care nu o mai avuseserăm niciodată până atunci, iar preţurile la petrol ar fi rămas mici. Acum, ţara noastră este într-un dezastru”, a acuzat Donald Trump.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *