Marea Britanie se ține de cuvânt. „Îi lovim economic pe Putin şi pe cei apropiaţi lui”

Ministrul britanic de externe, Liz Truss, a anunțat, marți, că țara sa a deciz sancționarea a patru responsabili militari cu rang înalt şi două companii din Belarus din cauza sprijinului acestei ţări pentru invazia rusă a Ucrainei.

„Regimul (preşedintele belarus Aleksandr) Lukaşenko ajută şi încurajează activ invazia ilegală a Ucrainei şi va trebui să suporte consecinţele economice ale sprijinului său pentru Putin”, a afirmat ministrul britanic de externe, Liz Truss.

Sancţiunile, cu efect imediat, îi vizează în special pe şeful de stat-major al armatelor şi ministru adjunct al apărării, Viktor Guleviş, precum şi pe alţi trei responsabili militari cu rang înalt.

Cei patru nu mai au dreptul să călătorească în Marea Britanie, iar averile lor în ţară sunt îngheţate, se precizează în comunicatul publicat pe site-ul guvernului de la Londra.

Două companii militare din Belarus sunt, de asemenea, sancţionate.

„Îi lovim economic pe Putin şi pe cei apropiaţi lui. Nu ne vom opri până nu vor fi restabilite suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a adăugat Liz Truss.

Londra a anunţat deja că sancţionează oligarhii apropiaţi de Kremlin şi bănci ruseşti, printre care gigantul public Sberbank, şi a afirmat luni că, “în zilele următoare”, intenţionează să îngheţe activele de pe teritoriul său ale tuturor băncilor ruse.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *