Premierul Nicolae Ciucă face apel către producătorii de medicamente: „În regim de urgenţă să se producă astfel de pastile”

În condițiile în care Vladimir Putin a făcut amenințări în legătură cu folosirea armelor nucleare, statele, cel puțin din jurul Ucrainei, iau măsuri de protejare a populației.

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, duminică seară, că pastilele cu iod, folosite în cazul unui pericol de radiaţii, sun insuficiente, în prezent statul are un stoc care nu e suficient.

„Vă pot spune că în momentul de faţă există un anumit număr de pastile de iod. El este insuficient, motiv pentru care la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a luat legătura cu producătorii noştri de medicamente astfel încât în regim de urgenţă să poată să producă astfel de pastile”, a afirmat Nicolae Ciucă.

El a precizat că România trebuie să aducă în ţară substanţa activă, după care „imediat se poate trece a producţie”.

„Vă spun cu toată tăria mea că nu se va ajunge la o astfel de situaţie, şi nici măcat accidental nu trebuie să se ajungă. În situaţia în care doar a rostit-o, datoria noastră este să luăm măsuri de precauţie şi să fim în măsură să protejăm populaţia”, a mai spus Ciucă.

„Se verifică permanent nivelul de radiaţii, nu există depăşiri ale nivelului de radiaţii. Guvernul este în măsură să ia decizile care se pretează în această situaţie, de precauţie, să venim şi să reacţionăm într-o prezumtivă situaţie de acest fel”, a spus premierul.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *