Rusia nu se oprește din amenințări. „Statele europene trebuie să fie conştiente”

Purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zaharova a lansat noi amenințări la adresa statelor care încearcă să ajute Ucraina, trimițând arme sau mercenari.

Maria Zaharova avertizează că acele state „vor răspunde” pentru gestul lor şi îşi vor asuma „consecinţele”, dacă nu vor respecta avertismentele Rusiei.
Un avertisment în acest sens a fost transmis ambasadelor de la Moscova, iar aceasta a avut “efect”, a afirmat Zaharova.
Ambasadorii ruşi au comunicat deja această poziţie ţărilor gazdă, a spus ea, dar nu a explicat ce fel de măsuri va lua Moscova.

„Aceste ţări ar trebui să înţeleagă ce responsabilitate vor avea pentru aceasta. Cum vor înţelege? Este destul de simplu. Diplomaţii, ambasadorii şi ambasadele noastre au transmis acestor capitale poziţia noastră clară şi bine formulată”, a reiterat purtătoarea de cuvânt a diplomaţiei ruse.

Acest “demers al Moscovei” a avut efect, deoarece după aceasta “retorica scăpată de sub control la care au recurs unele ţări s-a mai atenuat”, a susţinut Maria Zaharova.

Potrivit oficialului rus, „statele europene trebuie să fie conştiente de faptul că voluntarii şi mercenarii trimişi în Ucraina se vor întoarce ca nişte combatanţi duri” în Europa, similari celor din Orientul Mijlociu care „inundă Uniunea Europeană de ani de zile”.

Trebuie menționat că, aceste avertismente venite din partea Moscovei, au apărut după ce preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a lansat un apel cetăţenilor din ţări prietene cu Ucraina să vină în ţara sa pentru a se alătura luptei împotriva agresiunii ruse, urmând să fie integraţi într-un fel de nouă Legiune internaţională.

Astfel, străinii veniţi să lupte în Ucraina vor fi integraţi într-o nouă unitate numită “Legiunea internaţională de apărare teritorială a Ucrainei”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *