31 martie 1933 – La Ploiești, se naște Nichita Stănescu

Foto: Adevărul

În această zi de martie 1933, la Ploiești, județul Prahova, s-a născut Nichita Hristea Stănescu (cunoscut literar ca Nichita Stănescu), (d.1983), poet al generaţiei 1960 şi academician postmortem.

Tatăl poetului, Nicolae Hristea Stănescu, a fost ţăran prahovean care mai târziu a devenit meşteşugar şi comerciant ploieştean. Mama sa, Tatiana Cereaciuchin, era parte a unei familii nobile venite din Rusia, pentru a scăpa de crimele revoluției bolșevice. În perioada 1944 – 1952 a urmat Liceul „Sf. Petru şi Pavel”, devenit „Mihai Viteazul”, din Ploieşti, pentru ca ulterior, între 1952 – 1957, să urmeze cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti.

Nichita Stănescu (n. Nichita Hristea Stănescu, 31 martie 1933, Ploiești, d. 13 decembrie 1983, în Spitalul Fundeni din București) a fost un mare poet, scriitor și eseist român, ales post-mortem membru al Academiei Române. A debutat in 1957, în luna martie, simultan, în revistele „Tribuna” din Cluj și în „Gazeta literară”, cu trei poezii. Considerat atît de critica literară cît şi de publicul larg drept unul dintre cei mai de seamă scriitori pe care i-a avut limba română, pe care el însuşi o considera „Dumnezeiesc de frumoasă”.

Nichita Stănescu aparţine temporal, structural şi formal, poeziei moderniste sau neo-modernismului românesc din anii 1960-1970.

Însă, Nichita Stănescu nu se aseamănă decît cu el însuşi, având această trăsătură a unicității, fiind considerat de unii critici literari, precum Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, un poet de o amplitudine, profunzime şi intensitate remarcabile.

S-a remarcat că Nichita Stănescu a făcut parte din categoria foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.

Dintre volumele publicate de poet citam: Sensul iubirii (1960); O viziune a sentimentelor ( 1964);Dreptul la timp,(1965); Starea poeziei (1975); Epica Magna, (1978); Strigarea numelui (1983).
cititi mai mult pe ro.wikipedia.org

Ileana Kiss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *