Ziua Internațională a Conștientizării Autismului – Eveniment rar la Muzeul Hărților și Cărții Vechi

Astăzi, 2 aprilie 2022, Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi împreună cu oamenii proiectului „Faces of Autism” (Fețele Autismului) găzduiesc, de la ora 11:00, un dialog deschis despre autism, persoane cu autism și locul lor în societate, marcând astfel Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.

În cursul evenimentului organizatorii își propun să abordeze teme privind importanța diagnosticării și intervenției timpurii, rolul familiei în terapie și recuperare, provocări și piedici în integrarea în sistemul de învățământ de masă. De asemenea se va discuta despre tranziția de la copilul susținut de familie la adultul independent, care este în căutarea unei slujbe potrivite pregătirii profesionale și pasiunilor sale. De asemenea, va fi vorba și despre rolul organizațiilor non-guvernamentale într-o societate în care diversitatea și implicarea socială sunt concepte aflate într-o fază incipientă.

Întâlnirea va avea loc la sediul muzeului din strada Londra nr. 39, București, în cadrul expoziției „Atipic. Drumul către ceilalți”.

Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile și este permisă cu maxim 15 minute înainte de începerea evenimentului.

Evenimentul va fi transmis în direct pe Facebook pe pagina muzeului și pe pagina proiectului „Faces of Autism”.

Faces of Autism este un proiect care prezintă portrete ale copiilor, tinerilor sau adulților cu autism, dar urmărește și explorarea multiplelor fațete ale autismului, de la persoane nonverbale până la oameni independenți, cu existență aproape normală.

Imagini din interiorul muzeului gazdă. Foto: muzeulhartilor.ro

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi este un muzeu național din București, amplasat în Str. Londra nr. 39, sector 1, înființat în 4 aprilie 2003. Dana și Adrian Năstase au contribuit semnificativ la realizarea colecției de hărți donând sute de hărți din colecția personală.

Ileana Kiss

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *