Izvorul Tămăduirii. Praznicul închinat Maicii Domnului

Izvorul Tămăduirii, sărbătoare importantă pentru creştini, este prăznuit, în fiecare an, în prima zi de vineri după Paşte.

Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii în fiecare an, în prima vineri după Paşte. Este un praznic închinat Maicii Domnului.

 În această zi îl sărbătorim în primul rând pe Hristos Cel Înviat, ca Izvor al vindecărilor și apoi pe Maica Domnului, ca persoană care Îl poartă neîncetat și tainic pe Fiul ei, devenind astfel și ea izvor de tămăduire.

În icoana “Izvorul Tămaduirii”, Maica Domnului este reprezentată cu mâinile înălțate în formă de rugăciune, iar Hristos, ca răspuns al rugăciunilor Maicii Sale, binecuvintează cu ambele mâini.

Numele de Izvorul Tămăduirii aminteşte de o serie de minuni săvârşite la un izvor aflat în apropierea Constantinopolului.

Leon cel Mare, cu puţin timp înainte de a ajunge împărat, se plimba printr-o pădure din apropierea Constantinopolului. Întâlneşte un bătrân orb care îi cere să-i dea apă şi să-l ducă în cetate. Leon va cauta în apropiere un izvor, dar nu va găsi.

La un moment dat, a auzit-o pe Maica Domnului spunându-i: “Nu este nevoie să te osteneşti, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apa tulbure potoleşte setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecaţi”. 

 Leon va face ascultare şi astfel va găsi un izvor din care îi va da orbului să bea. Îi va spăla faţa cu această apa, iar orbul va începe să vadă. După ce a ajuns împărat, Leon a construit lânga acel izvor o biserică. 

 Mai târziu, împăratul Justinian (527-565), care suferea de o boală grea, s-a vindecat după ce a băut apa din acest izvor. Ca semn de mulţumire a construit o biserică şi mai mare. Această biserică a fost distrusă de turci în anul 1453.
De-a lungul timpului, apa acestui izvor a vindecat multe boli şi a tămăduit diferite răni şi suferinţe. Credincioşii care merg la Istanbul(numele nou al vechii cetăţi a Constantinopolului), se pot închina în biserica Izvorului Tămăduirii. Actuala construcţie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea unde există izvorul cu apa tămăduitoare din trecut.

Sărbătoarea Izvorului Tămăduirii nu are o dată fixă, fiind prăznuită în vinerea din Săptămâna Luminată, adică vinerea care urmează după Paşte. În această zi, credincioşii merg la biserică pentru a lua Agheasmă Mică, apă sfinţită ce poate fi băută tot anul, spre deosebire de Agheasma Mare, de la Bobotează, care poate fi băută timp de numai 8 zile. Apa sfinţită de Izvorul Tămăduirii este luată de credincioşi pentru vindecarea de bolile sufleteşti şi trupeşti.   

Izvoare tămăduitoare în România

Maica Domnului a dăruit și poporului român izvoare tămăduitoare. Unul din acestea se află la Mânăstirea Ghighiu din județul Prahova, la mai puțin de 5 km de municipiul Ploiești.

Potrivit Tradiției, episcopul sirian care a adus icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului în această mânăstire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru că a luat icoana din locul în care se afla, iar a doua zi, în locul în care s-a rugat, a apărut un izvor tămăduitor.

Un alt izvor cu apă vindecătoare se află la Mânăstirea Dervent. Tradiția spune că acest izvor a tâșnit din locul în care Apostolul Andrei a împuns piatra cu toiagul.

Alt loc binecuvantat cu apă tămăduitoare este izvorul de la Mânăstirea Horaicioara din județul Neamț. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorită rugăciunilor monahilor către Maica Domnului de a le dărui un izvor mai aproape de mânăstire. El izvorăște de sub muntele Feriga și se află la 50 m de biserica mânăstirii.

Nu trebuie uitate izvorul de la Mânăstirea Cetațuia Negru Vodă, din județul Argeș și cel de la Biserica Greaca din Brăila, descoperit în anul 1863, în vremea efectuaării unor lucrări de construcție la sfântul lăcaș.

Tradiții de Izvorul Tămăduirii

Din bătrâni se spune că în această zi este bine ca oamenii să se spele cu roua şi să bea agheasmă, pentru a se feri de boli sau chiar pentru a se vindeca.

În tradiţia populară, bolnavii care respectă ritualul şi beau agheasmă dimineaţa, înainte de micul dejun, se înzdrăvenesc. Totodată, cu agheasma mică se stropesc încăperile din gospodărie.

În tradiția populară se mai spune că, Izvorul Tămăduirii este pentru săpătorii de fântâni cea mai bună zi din an. 

În această zi sfântă,   se sfințesc apele  pentru a scăpa de spiritele rele. De regulă, preotul sfințește apa și apoi îi stropește pe credincioși, în timp ce se cântă următoarele cuvinte:   „Mântuiește, Doamne, poporul tău și binecuvântează moștenirea Ta, biruința binecredincioșilor creștini asupra celui potrivnic dăruiește, și cu crucea ta păzește pe poporul Tău”. 

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *