Suedia vrea în NATO. Care este reacția rușilor

Intențiile declarate ale Suediei de a-și depune candidatura pentru aderarea la NATO, după ce Rusia a invadat Ucraina, au tulburat apele la Kremlin.

În acest context, statul major al ţării scandinave a anunțat că, sâmbătă, un avion de recunoaştere rusesc a violat vineri pentru scurt timp spaţiul aerian suedez.

„Un avion cu elice rusesc AN-30 a violat spaţiul aerian suedez vineri seară”, a scris Apărarea suedeză într-un comunicat, precizând că echipele sale au urmărit incidentul integral şi l-au fotografiat.

„Avionul se afla la est de Bornholm (o insulă daneză din Marea Baltică) şi apoi s-a îndreptat spre teritoriul suedez”, se arată în comunicat.

Ministrul suedez al apărării, Peter Hultqvist, a spus la postul naţional de televiziune SVT, că această incursiune aviatică din partea rușilor este „extrem de inadecvată”.

„Este complet inacceptabil să încalci spaţiul aerian suedez (…) Această acţiune este neprofesională şi, având în vedere situaţia generală de securitate, extrem de inadecvată. Suveranitatea suedeză trebuie întotdeauna respectată”, a declarat el.
„Vom protesta, desigur, pe cale diplomatică”, a adăugat demnitarul suedez.

Trebuie menționat, că la ultimul sondaj de opinie realizat de Institutul Novus, 54% dintre suedezi ar fi acum în favoarea aderării la NATO.

O posibilă candidatură la Alianţa Nord-Atlantică va fi depusă de Suedia înainte de 24 mai.
Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *