Decizie istorică a Bisericii Ortodoxe a Ucrainei. Reacția Patriarhului Moscovei, Kiril – Vladimir Gundiaev

Legătura dintre Patriarhul Kiril şi liderul de la Kremlin este una foarte puternică şi recunoscută. 

Încă din 24 februarie, ziua în care Rusia a început invazia armată în Ucraina, patriarhul Kiril acordase un total sprijin religios acestei acțiuni criminale a președintelui Putin, operațiune care, potrivit lui, „are o dimensiune „metafizică” și care este dusă împotriva „forțelor răului” ostile unității  poporului şi Bisericii Ruse”.

După declanșarea invaziei forțelor armate ruse în Ucraina, papa Francisc a dorit să efectueze o vizită laIerusalim, în luna iunie, pentru a avea o întâlnire cu Patriarhul Moscovei, în speranța că președintele Putin va renunța la intențiile sale de a mai continua războiul de cucerire a Ucrainei.

De asemenea, Papa Francisc a renunțat și la o vizită în Ucraina, în semn de sprijin pentru această țară.

Despre acest lucru, papa Francisc a spus că în condiţiile actuale „nu poate face nimic care să pună în pericol obiective majore, precum posiblitatea de a se obţine o încetare a focului sau cel puţin deschiderea unui coridor umanitar”.

Mai mult, Patriarhul Kiril a afirmat de mai multe ori că este de acord cu toate deciziile luate de Vladimir Putin în invazia armată din Ucraina.

În acest context, șeful Bisericii Ortodoxe din Ucraina (PCU) a făcut apel la șefii altor biserici locale să condamne cuvintele și acțiunile Patriarhului Moscovei, care susține războiul sângeros împotriva Ucrainei.

De la începutul războiului, peste 400 de comunități s-au mutat din Patriarhia Moscovei în PCU.

Reacția patriarhului Kiril

Ramura moscovită a Bisericii Ortodoxe ucrainene a anunţat vineri, decizia sa istorică, de rupere a legăturilor cu Rusia din cauza ofensivei ruse în Ucraina, declarându-şi „deplina independenţă” de autorităţile spirituale ruse.

După acest anunț, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kirill, a asigurat că „înţelege” decizia Bisericii Ortodoxe a Ucrainei.

„Înţelegem pe deplin suferinţele actuale ale Bisericii Ortodoxe a Ucrainei, înţelegem că Înaltpreasfinţitul mitropolit Onufrie (şeful acestei biserici) şi episcopatul său trebuie să acţioneze în maniera cea mai înţeleaptă posibil pentru a nu complica viaţa credincioşilor lor”, a declarat patriarhul Kirill în cursul liturghiei în catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova.

Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii a spus totodată că se roagă ca niciun obstacol “temporar” să nu poată “distruge unitatea spirituală” a popoarelor rus şi ucrainean.
Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ucrainei a precizat că consiliul bisericii insistase asupra “respingerii sale totale a poziţiei patriarhului Kirill”, care şi-a exprimat în mai multe rânduri sprijinul pentru “operaţiunea militară” rusă în această ţară.

Ofensiva declanşată de Vladimir Putin şi sprijinul acordat de Kirill acestui război plasase Biserica ucraineană, încă ataşată Moscovei într-o situaţie din ce în ce mai greu de susţinut.

Sute dintre preoţii săi semnaseră recent o scrisoare deschisă cerând judecarea lui Kirill de către un tribunal religios din cauza poziţiilor adoptate de acesta faţă de conflict.

Ucraina este de importanţă majoră pentru Biserica Ortodoxă Rusă, întrucât unele dintre cele mai importante mănăstiri ale acesteia sunt situate pe teritoriul ucrainean.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *