Sacul fără fund de la Parlament. Șeful deputaților vrea să facă economii

Unul dintre nenumăratele avantaje de a ajunge parlamentar al României este plimbarea prin toată lumea pe banii statului.

Cu sau fără treabă, parlamentarii români pleacă în „interes de serviciu” în cele mai îndepărtate țări, fără să se sichisească de cheltuieli, iar condițiile de transport, cazare și masă trebuie, musai, să fie de 5 stele.

Astfel, pe toți cei care veghează cu osârdie la binele țării îi vedem cum pleacă, pe banii statului, în destinaţii aflate la mii de kilometri de România, pentru a participa la diferite reuniuni, mai mult sau mai puţin importante.

Se pare, încă, că s-a ajuns cumva la fundul sacului, pentru că, deplasările externe ale aleșilor sunt primele pe lista de tăieri la capitolul cheltuieli. Conducerea Parlamentului vrea ca delegațiile să fie formate din cel mult doi parlamentari, față de 7 câți plecau într-o deplasare în străinătate.

Cea mai scumpă deplasare ne-a costat peste 62 de mii de lei și a fost făcută o delegație de 7 parlamentari, trimisă la Strasbourg, la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Șeful deputaților spune, însă, că vrea să facă economii.

Pe locul doi în topul celor mai scumpe deplasări externe avem tot o delegație de 7 deputați. Aleșii au mers în Germania pentru 3 zile și jumătate și au cheltuit aproape 56 de mii de lei.

Locul trei îl ocupă o delegație de doi deputați trimisă trei zile în Emiratele Arabe Unite, la Adunarea Parlamentară a Mediteranei: 34 de mii de lei.

Locul patru este o deplasare în Guatemala: 22 de mii de lei, 5 zile, o persoană, la un forum pe teme de securitate.

La Senat, 24 de senatori au cheltuit în februarie, în deplasări externe, peste 147 de mii de lei. Se adaugă și cele 253 de mii de lei plătite pentru delegațiile deputaților în actuală sesiune. În total, 400 de mii de lei.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *