Tragedie la Marea Neagră. Un bărbat a fost ucis de schijele unei mine

Apele care scaldă plajele din Odesa, Ucraina, sunt pline de mine care reprezintă un real pericol.

Autoritățile locale au amplasat numeroase indicatoare prin care cei care vor să se relaxeze în astfel de zone sunt sfătuiți să evite aceste plaje.

Totuși, sunt și persoane care ignoră, pe riscul lor asemenea avertismente.

Zilele trecute, un bărbat a fost ucis de schijele unei mine în timp ce se relaxa pe plajă. Bărbatul s-a așezat pe o plajă minată, în ciuda avertismentelor.

„Acest om, încă o dată, sincere condoleanțe tuturor rudelor și prietenilor, a murit cu mai puțin de o oră în urmă. Odihnindu-se pe plajă. Pe coasta Mării Negre din regiunea Odesa. Nu a murit din cauza unei insolații, nu a unui sabotaj inamic sau grup de recunoaștere, dar a murit – a fost aruncat în aer de o mină”, ​​a spus, într-un mesaj video, reprezentantul sediului operațional al Administrației Militare Regionale Odesa, Serghei Bratchuk.

„Nu știu de câte ori trebuie să repet tuturor celor care încearcă să devină principalul candidat la „Premiul Darwin” pentru prostie și iresponsabilitate și care, împreună cu copiii – mici sau mai mari, încearcă să își facă selfie-uri la panourile pe care scrie „Minat” sau „Mine”. Cum să vă mai spun? Ca mâinile, picioarele, capetele voastre să nu zboare peste Marea Neagră și plajele din regiunea Odesa. Acum, când este război si totul este minat. Nu crezi? Nici acest om, din pacate, nu a crezut. Dar a murit lovit de mină”, a adaugat el.

Un ziar local a relatat că totul s-a întâmplat în timp ce soția și fiul despachetau lucrurile, iar tatăl a decis să măsoare adâncimea și temperatura apei.

„Câteva minute mai târziu, o explozie s-a auzit din apă, iar bărbatul a suferit răni incompatibile cu viața”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *