Rachete americane HIMARS vor ajunge în Ucraina. Vestea a fost confirmată de generalul Mark Milley

Primul sistem american de rachete HIMARS va fi transferat în Ucraina până la sfârșitul lunii iunie, a afirmat generalul american Mark Milley, preşedintele Comitetului Întrunit al Şefilor de State Majore din Armata Statelor Unite.

Cu siguranţă Ucraina îşi dorește ca sistemul de rachete cu lansare multiplă (MLRS) Himars, oferit de Statele Unite, să fie acum pe câmpul de luptă, dar oficialii de la Pentagon au subliniat anterior că este necesară o instruire cuprinzătoare pentru a se asigura că sistemele de rachete sunt utilizate eficient împotriva forțelor rusești.

Generalul Mark Milley, a declarat miercuri că, în timp ce patru dintre sistemele Himars sunt pregătite să fie livrate Ucrainei, procesul de pregătire a mai multor militari ucraineni continuă.

Himars este un “sistem foarte sofisticat cu rază lungă de acțiune”, a declarat Milley reporterilor. “Trebuie să îi certificăm pe acești militari pentru a ne asigura că știu cum să folosească sistemul în mod corespunzător”, a spus Mark Milley.

Acest lucru înseamnă că în câteva săptămâni trupele ucrainene vor avea în luptă artilerie antrenată, cu rachete cu rază lungă de acţiune, a adăugat Milley, citat de BBC. Generalul a făcut remarcile alături de secretarul Apărării, Lloyd Austin, la sediul NATO din Bruxelles.

Sistemul Himars poate lansă cu precizie mai multe rachete ghidate asupra unor ţinte aflate la o distanţă de până la 70 km – mult mai departe decât artileria de care dispune în prezent Ucraina.

SUA a declarat anterior că a fost de acord să furnizeze sistemul numai după ce a obţinut asigurări din partea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski că armele nu vor fi folosite pentru a ataca ţinte din interiorul Rusiei.

Potrivit Epoch Times, generalul Milley a mai susţinut că SUA şi aliaţii au instruit 60 de membri ai personalului ucrainean pe sistemul Himars, 420 pe obuziere M777 precum şi alţii pe transportoare blindate de trupe şi sisteme aeriene fără pilot.

Totodată, potrivit lui Milley, comunitatea internaţională a furnizat 97.000 de sisteme antitanc – mai mult decât numărul tancurilor existente în lume.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *