Seceta face ravagii. A fost înființată „Poliția apei”

Seceta e tot mai prezentă şi unele ţări, iar autoritățile încearcă să i-a măsuri drastic pentru preîntâmpinarea unui adevărat dezastru.

Criza de apă este prezentă deja în unele zone ale Europei și chiar în Statele Unite.

Temperaturile neobişnuit de ridicate şi lipsa precipitaţiilor pârjolesc pământul la propriu.

„Poliția apei” în California

În California, o inițiativa locală a câtorva comitate a stârnit controverse aprinse. Primăriile au înființat așa numită ”Poliție a apei”. Oameni de la primărie verifică atent modul în care oamenii folosesc apă. Dacă se constată că se folosesc furtunuri de apă cu mici spărturi sau dacă se folosește prea multă apă pentru a udă gazonul, proprietarii sunt pasibili de amenzi.

„Trăim de pe o zi pe altă. Luăm apă din râu, dar uneori sistemul de irigaţii se închide. Dacă 10 zile nu avem apă, toată recolta e compromisă”, spune un fermier.

Unii localnici sunt tot mai iritați de noile reguli și controale vizând consumul de apă. Și mai ales de pericolul de a fi amendați.

„Restricţiile astea au devenit exagerate. Nu-mi plac ameninţările. Nu mi se par în regulă”, susține un fermier.

ONU cere măsuri urgente împotriva secetei şi a deşertificării pentru a evita un dezastru:

„Până la mijlocul secolului, trei sferturi din populaţie ar putea trăi în condiţii de secetă. Schimbările climatice înseamnă responsabilitate mare, dar contează mult cum administrăm pământurile”, a afirmat Antonio Guterre, secretar general al ONU.

Experții atrag atenția că lupta cu schimbările climatice în primul rând de factorul politic. Iar oamenii de știință nu pot face mare lucru dacă la nivel politic nu există voință necesară.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *