Șeful ANAF a pus gând rău șmecherilor cu averi ilicite. Care sunt pașii de urmat într-un control deja anunțat

Şeful ANAF, Lucian Heiuş, a explicat cum vor decurge procedurile de verificare a situației financiare la persoanele fizice care sunt suspectate că au făcut averi în mod illicit.

Astfel, persoana vizată va primi un aviz în care va fi înştiinţat că va urma să fie verificată situaţia fiscală personală.

Există de un termen de 60 de zile în care trebuie să depună o declaraţie de patrimoniu şi de venit.

Poate să mai ceară o amânare cu 30 de zile până va depune această declaraţie care este un formular tipizat (formularul seamănă foarte mult cu declaraţiile de avere şi de interese pe care le depun bugetarii. De asemenea, cel controlat poate să pregătească alte înscrisuri şi alte documente prin care să justifice sumele respective, de unde le-a obţinut ce este cu ele.)

Începe apoi verificarea propriu-zisă care este o activitate pe care noi o facem cumva colaborând foarte de aproape cu persoana respectivă.

Este invitat la ANAF, i se dă posibilitatea controlul să aibă loc la sediul ANAF-ului sau la domiciliul lui, unde decide.

Poate să fie reprezentat de un avocat, un consultant, de oricine doreşte.

„Sunt regulile generale care sunt aplicate, încep aceste verificări, vedem discutăm, încearcă să probeze, noi punem la dispoziţie probele pe care le avem noi, clarificăm întreaga situaţie.

 În final, după ce ajungem sau nu ajungem la un numitor comun, se face acea diferenţă, se stabileşte suma impozabilă, se calculează impozitul şi accesoriile aferente pe diferenţa pe care noi considerăm că ar trebui să o plătească. Sper să fim o situaţie care să fie acceptată de persoană.

Se emite actul administrativ fiscal, o decizie de impunere şi ea poate să fie achitată sau persoana fizică respectivă are posibilitatea să o conteste. Dacă la contestaţii îi este respinsă, contestaţia va putea să meargă în instanţă.

Şi atunci când merge în instanţe devine public inclusiv cine este persoana respectivă”, a explicat Lucian Heiuş.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *