Japonia este în lacrimi. Ceremonia înhumării fostului prim-ministru, Shinzo Abe

Mii de japonezi s-au adunat în cursul dimineţii în faţa templului pentru a-i aduce un ultim omagiu liderului Shinzo Abe a cărui asasinare la vârsta de 67 de ani a şocat întreaga ţara.

Străzile au fost pline de oameni la trecerea cortegiului funerar al lui Shinzo Abe, care a circulat prin faţa locurilor simbolice din Tokyo.

Ceremonia înhumării a avut loc la începutul după-amiezii la templul budist Zojoji, în centrul capitalei nipone, în prezenţa unui număr restrâns de persoane, între care văduva lui Shinzo Abe, Akie, premierul în exerciţiu Fumio Kishida, parlamentari şi membri ai familiei îndoliate, conform Kyodo.

„Sunt şocat şi furios. Nu-mi pot învinge tristeţea, astfel că am venit să depun flori şi să mă rog. L-am respectat într-adevăr. A fost un mare prim-ministru care a făcut multe pentru a creşte prezenţa Japoniei în lume”, a declarat Tsukasa Yokawa, 41 de ani.
Omagii publice urmează să fie organizate la o dată ulterioară la Tokyo şi în prefectura Yamaguchi (sud-vest), pe care Shinzo Abe o reprezenta ca deputat în parlament.

După ceremonie, cortegiul funerar a părăsit templul pentru a trece prin faţa instituţiilor politice unde Abe a activat de-a lungul carierei sale: Parlamentul, sediul guvernului, sediul Partidului Liberal-Democrat (PLD, dreapta naţionalistă) aflat la putere.

În faţa fiecărei clădiri, miniştri, funcţionari şi angajaţi s-au înclinat, cu mâinile împreunate, la trecerea cortegiului.

Stând în faţa maşinii negre, văduva premierului ţinea o plăcuţă din lemn pe care era înscris numele postum al soţului ei, conform tradiţiei budiste.

Între 2.000 şi 2.500 de persoane au participat luni la un priveghi funebru în acelaşi templu, între care şi premierul Fumio Kishida, un reprezentat al împăratului Naruhito, personalităţi ale lumii politice şi economice nipone şi diplomaţi străini.



Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, care efectuează o vizită în Asia, a fost prezentă la priveghi, în timp ce vicepreşedintele Taiwanului a efectuat o vizită privată la Tokyo în acest scop.

Ministrul japonez de externe, Yoshimasa Hayashi, a anunţat marţi că peste 1.700 de mesaje de condoleanţe au sosit în total din 259 de ţări, teritorii şi organizaţii internaţionale.

Lideri mondiali au ţinut să-i aducă un omagiu omului politic japonez. Astfel, preşedintele francez Emmanuel Macron a vizitat reşedinţa oficială a ambasadorului japonez la Paris, în timp ce premierul australian Anthony Albanese şi ministrul de externe Penny Wong au vizitat sediul trimisului japonez din Canberra, conform Kyodo.

Potrivit media locale, Shinzo Abe va primi postum Ordinul Suprem al Crizantemei în grad de Mare Colan, cea mai prestigioasă decoraţie din Arhipelag.
Abe a fost împușcat cu o armă improvizată vineri în timp ce participa la un miting electoral la Nara (vestul Japoniei) în cadrul campaniei pentru alegerile senatoriale care au avut loc duminică, la finalul cărora PLD, din care făcea parte, a câştigat cu un scor confortabil.

Tetsuya Yamagami, presupusul său asasin, arestat imediat după atac, este un fost membru al Forţei maritime de autoapărare, marina japoneză.

Potrivit surselor poliţieneşti citate de media locale, bărbatul în vârstă de 41 de ani a vizionat videoclipuri pe YouTube în care se arată cum se poate confecţiona o armă de foc artizanală precum cea utilizată în atac.

Abe, un politician care a marcat profund politica ţării sale, a deţinut recordul în calitate de cel mai longeviv prim-ministru al Japoniei, post pe care l-a ocupat în 2006-2007, apoi, din nou, de la sfârşitul anului 2012 până în vara lui 2020.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *