Ofițer de poliție trimis în judecată de procurorii DNA. Ar putea sta ani grei în închisoare

Procurorii din cadrul Direcției Naționele Anticorupție (DNA) au decis trimiterea în judecată a ofițerului de poliție Andrei Iulian Stancu, şeful Serviciului Economic, al unuia dintre Sectoarele din Bucureşti, într-un dosar în care este acuzat de patru infracţiuni de corupţie.

Stancu este ginerele primarului pesedist de la Vultureşti, Liviu Poşircă.

Iulian Andrei Stancu, susţin aceleași surse, trăgea sfori să vină la Poliţia Argeş ca şef al Serviciului Economic, adică să-l înlocuiască pe actualul şef Cosmin Luca, numai că în momentul de faţă amândoi au probleme mari cu legea.

Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Andrei Iulian Stancu, la data faptelor ofiţer de poliţie judiciară la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită (două infracţiuni), trafic de influenţă (trei infracţiuni), permiterea accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii şi dare de mită.

Procurorii anticorupţie notează în rechizitoriu că, în perioada februarie – aprilie, în calitate de ofiţer de poliţie, Andrei Iulian Stancu ar fi pretins şi primit mai multe foloase necuvenite pentru sine şi pentru alţii, de la persoane vizate în dosare penale pe care le avea în lucru, în schimbul promisiunilor că va conduce anchetele spre un rezultat favorabil acestora.

În concret, spun anchetatorii, el ar pretins şi primit suma de 27.000 de euro (din care 20.000 euro pentru sine) de la un om de afaceri, în schimbul soluţionării favorabile a unui dosar penal care îl viza pe acesta şi firma acestuia, ofiţerul de poliţie angajându-se să întocmească un referat cu propunere de clasare a cauzei. Inculpatul ar fi dat asigurări că diferenţa de bani ar fi urmat să ajungă la un procuror, pe lângă care ofiţerul ar fi urmat să intervină pentru soluţionarea favorabilă a dosarului;

De asemenea, procurorii arată că Stancu ar fi pretins de la doi reprezentanţi ai unor unităţi sanitare foloase necuvenite pentru un om de afaceri, constând în atribuirea, către societăţile reprezentate sau controlate de acesta din urmă, de contracte de achiziţie. În schimb, ofiţerul s-ar fi angajat să facă demersuri (care ar fi ţinut atât de el, cât şi pretinse intervenţii pe lângă un procuror şi a altor ofiţeri de poliţie) astfel încât cei doi reprezentanţi ai unităţilor sanitare să nu fie traşi la răspundere. Ca recompensă pentru demersurile respective, Andrei Iulian Stancu ar fi acceptat oferta omului de afaceri de a primi un procentaj din contractele unităţilor sanitare, după momentul atribuirii.
Totodată, DNA precizează că, la solicitarea aceluiaşi om de afaceri, ofiţerul i-ar promis unui coleg poliţist care avea în lucru o anchetă penală în care omul de afaceri era parte vătămată că va fi recompensat cu un anumit procent din valoarea prejudiciului care avea să fie recuperat (110.000 de euro), în situaţia în care va soluţiona mai repede dosarul penal.

“Într-un context separat, inculpatul ar fi permis unei persoane ce urma să fie audiată ca martor într-un dosar penal să aibă acces la activităţile de cercetare penală ce urmau a fi desfăşurate şi, totodată, i-ar fi furnizat date din cadrul anchetei. În schimb, inculpatul ar fi solicitat persoanei respective să facă demersuri în legatură cu un post pe care îl viza inculpatul”, menţionează procurorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunal Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *