SUA, cel mai democrat stat din lume, interzice avortul. 17 parlamentari arestați de polițiști

Alexandria Ocasio-Cortez, una dintre cele mai vocale parlamentare din partea stângii a fost arestată, împreună cu alți 16 politicieni, în urma unui protest în sprijinul dreptului la avort.

“Am arestat în total 35 de persoane”, printre care “17 membri ai Congresului”, pentru că, după trei avertismente, “unii dintre manifestanţi au refuzat să părăsească strada” situată între Capitoliu şi Curtea Supremă, a scris pe Twitter poliţia Capitoliului.

Aleasa democrată Ilhan Omar a scris pe reţeaua socială că a fost arestată în cursul unei “acţiuni de nesupunere civilă”. “Voi face tot ce pot pentru a trage un semnal de alarmă cu privire la atacul vizând drepturile noastre reproductive”, a adăugat cea care este membră a aripii de stânga a Partidului Democrat, precum Alexandria Ocasio-Cortez.

Un videoclip postat pe contul de Twitter al acesteia din urma, zisă şi AOC, o arată escortată de un poliţist în afara străzii care trece prin faţa sediului Curţii Supreme.

Aceasta din urma a dinamitat la sfârşitul lui iunie dreptul constituţional la avort în Statele Unite, restituind fiecărui stat dreptul de a-l interzice şi provocând un tsunami politic.

Democraţii şi preşedintele Joe Biden încearcă să-şi mobilizeze electoratul în jurul acestei probleme, în vederea alegerilor de la jumătatea mandatului prevăzute în noiembrie.

Potrivit site-ului american Axios, cei 17 parlamentari arestaţi, membri ai Camerei Reprezentanţilor, sunt toţi democraţi şi în principal femei.

Pe aceeaşi stradă, în inima capitalei federale şi situată între Capitoliu şi Curtea Supremă, mii de persoane s-au adunat în orele şi zilele următoare deciziei istorice a Înaltei Curţi, de la 24 iunie, pentru a protesta faţă de un istoric ”un mare pas înapoi”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *