Marius Budăi a găsit soluțiile pentru recalcularea pensiilor? „Când le voi avea, voi veni cu lămuriri”

Ministrul Muncii Marius Budăi nu a mai apărut de ceva vreme în fața presei și a considerat necesar ca o nouă apariție să fie necesară, pentru că, „ochii care nu se văd, se uită”.

Atunci, chiar dacă nu are nimic să spună, Marius Budăi, a revenit la o temă „arzătoare” și anume, reforma recalculării pensiilor și eliminarea inechităților.

Bineînțeles, aceleași banalități din care nu se înțelege mare lucru și promisiuni pe cale nu le va îndeplini niciodată.

„Eu cred că ar trebui să închidem discuţiile cu Comisia Europeană cu unii care au crezut că pot condamna românii la sărăcie până în 2070 pentru că este o utopie să crezi că poţi introduce toate pensiile din România într-un procent de 9,4 şi să rezolvi inechităţile din sistem.

Pentru rezovarea inechităţilor, avem nevoie de un cadru legislativ. Îl avem, lucrăm acum cu Banca Mondială şi Comisia Europeană la acel contract de asistenţă cuprins în PNRR şi dacă vom putea găsi elemente prin care să îmbunătăţim formula de calcul cu siguranţă o vom face, iar pasul al doilea este impactul financiar.

Ai nevoie de sursa bugetară pentru a rezolva inechitatile din sistem, pentru ca eu nu cred ca cineva se gândea să rezolve inechităţile prin tăierea din banii celor care au pensii mai mari şi să dea la ceilalţi, eu nu cred că se poate aşa. În paralel, noi continuăm să luăm filă cu filă toate cele cinci milioane de dosare, care sunt perioadele cu contributivitate, care nu, pentru că atunci când vom termina consultarea cu Banca Mondială, să putem intra în normal, cu acea formulă sau cu una îmbunătăţită.

Am analizat toate PNRR-uri din Uniunea Europeană şi nicăieri nu este prevăzut un prag, un zid de beton cu care să te izbeşte de cheltuielile sociale. Nici în PNRR-uri, nici în legislaţia naţională”, a declarat Marius Budăi.

Dar, despre banii dispăruţi din Pilonul II de pensii

Referitor la banii dispăruţi din Pilonul II de pensii, circa două miliarde  de lei, Marius Budăi a susținut că va veni cu lămuriri.

„Am avut o discuţie extrem de aplicată cu domnul preşedinte al ASF, domnul Nicu Marcu, care m-a asigurat că, din punct de vedere tehnic, va veni cu nişte propuneri aici, pentru a clarifica această situaţie şi, cu siguranţă, când le voi avea, voi veni cu lămuriri.

Este obligaţia noastră să găsim soluţii, noi doar virăm banii în acele conturi, nu avem alte atribuţii. Domnul preşedinte analizează situaţia şi va veni cu un material edificator în curând”.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *