Cursuri de limba română, locuri de muncă și cămine pentru zeci de mii de refugiați ucraineni. Plan de măsuri adoptat de Guvern

După invazia armatei ruse în Ucraina, peste un milion şi jumătate de refugiaţi au intrat în România.

Dintre ei, au rămas puţin peste 83 de mii şi au început o nouă viaţă în ţara noastră. Deşi mai puţin de 5 mii de refugiaţi au cerut azil până acum, Guvernul a adoptat un plan de măsuri pe termen lung.

Astfel, agenţiile de ocupare a forţei de muncă vor organiza cursuri de limba română pentru refugiații din Ucraina pe domenii de activitate pentru ca aceştia să îşi poată găsi cât mai repede un loc de muncă.

Copiii ucraineni vor învăța limba română şi vor fi integrați în şcoli, iar clădirile abandonate vor fi reabilitate şi transformate în cămine pentru refugiaţi.

Atunci când vor obţine un nou loc de muncă, refugiaţii din Ucraina vor fi ajutaţi de un consilier care îi va însoţi la serviciu şi îi va ajuta în primele zile să se acomodeze în noul mediu şi cu sarcinile pe care le au de îndeplinit.

37 de mii de copii din Ucraina se află în acest moment în România, iar Guvernul consideră că nu e o variantă realistă ca aceştia să înveţe în format online după programa din Ucraina, ci vor învăţa limba română în programe de pregătire special concepute pentru ei, după care vor fi integraţi în şcoli.

Pe partea de servicii medicale, Executivul vrea să implice medicii şi asistentele care au fugit de război şi se află în România. Aceştia îi vor îndruma pe refugiaţii bolnavi care nu vorbesc deloc limba română.

Calculele făcute de autorităţi luna aceasta arată că în România intră zilnic în medie 9 600 de refugiaţi. Mai bine de jumătate sunt femei, un sfert bărbaţi şi restul, copii. De la începutul crizei umanitare, 3 680 de copii aflaţi în grija serviciilor sociale din Ucraina au fost identificaţi în România, din care 218 sunt acum în sistemul de protecţie de la noi.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *