Ziua Imnului Naţional. În toate garnizoanele din ţară răsună „Deșteaptă-te române”

Ziua imnului naţional al României – “Deşteaptă-te române!”, simbol al unităţii Revoluţiei Române de la 1848 – este sărbătorită în fiecare an la 29 iulie, dată la care, în anul 1848, ”Deşteaptă-te române!” a fost cântat pentru prima dată oficial, în Parcul Zăvoi din Râmnicu Vâlcea.

Ziua imnului naţional al României a fost instituită în anul 1998, prin Legea nr. 99/1998, care prevede că această zi va fi marcată de către autorităţile publice şi de către celelalte instituţii ale statului, prin organizarea unor programe şi manifestări cultural-educative cu caracter evocator şi ştiinţific, în spiritul tradiţiilor poporului român, precum şi prin ceremonii militare specifice, organizate în cadrul unităţilor Ministerului Apărării Naţionale şi ale Ministerului de Interne.

Versurile imnului naţional aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet de factură romantică, ziarist, traducător, un adevărat tribun al epocii marcate de Revoluţia de la 1848.
Muzica a fost compusă de Anton Pann (1796-1854), poet şi etnograf, om de mare cultură, cântăreţ şi autor de manuale de muzică.

Poemul “Un răsunet” al lui Andrei Mureşanu, redactat şi publicat în timpul Revoluţiei de la 1848, a fost pus pe note în câteva zile, deoarece îl aflăm cântat pentru prima oară pe data de 29 iulie 1848 la Râmnicu Vâlcea (în Ţara Românească Revoluţia a izbucnit pe 11 iunie). Poemul va deveni imn sub titlul “Deşteaptă-te, române!”, câştigându-şi instantaneu gloria recunoscută datorită mesajului energic şi mobilizator pe care-l conţine. Începând din 1848, “Deşteaptă-te, române!” a fost un cântec foarte drag românilor, insuflându-le curajul în timpul momentelor cruciale, în timpul Războiului de Independenţă (1877-1878), cât şi în cel al primului şi celui de-al Doilea Război Mondial

Imediat după instaurarea deplinei dictaturi comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, “Deşteaptă-te, române!”, ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea sau fredonarea lor fiind pedepsite cu ani grei de închisoare. 

După Revoluţia din decembrie 1989, ”Deşteaptă-te române!” a fost ales imn naţional al României, fiind consacrat prin Constituţia din 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003.

Astfel, în forma actuală, Constituţia prevede, prin Articolul 12, că imnul naţional este ”Deşteaptă-te române!”, acesta fiind considerat simbol naţional, alături de drapelul tricolor, stema ţării şi sigiliul statului

Ceremonii în București

Potrivit Ministerului Apărării, la Bucureşti, ceremonia publică se va desfăşura în prezenţa secretarului de stat şi şef al Departamentului pentru politica de apărare, planificare şi relaţii internaţionale, Simona Cojocaru, în Piaţa Tricolorului din faţa Palatului Cercului Militar Naţional, începând cu ora 10,00.

Cu acest prilej va fi oficiat un serviciu religios şi va avea loc un concert susţinut de Muzica Reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale.

Pentru desfăşurarea acestor manifestări în condiţii optime, Brigada Rutieră va restricţiona, vineri dimineaţa, traficul auto pe Strada Constantin Mille, Bulevardul Regina Elisabeta şi Calea Victoriei.

Traficul rutier va fi restricţionat între orele 07,00 – 12,00, pe Strada Constantin Mille, între orele 09,00 – 12,00, pe Bulevardul Regina Elisabeta, banda I de circulaţie, între intersecţia cu Calea Victoriei şi intersecţia cu Strada Ion Brezoianu, pe sensul de mers către Strada Ion Brezoianu, şi între orele 09,00 – 12,00, pe Calea Victoriei, între Strada Dem. I. Dobrescu şi Strada Mihai Vodă, precum şi pe străzile care converg către aceasta, cu excepţia Străzii Ion Câmpineanu şi Bulevardului Regina Elisabeta, unde se va permite traversarea.

Lucian Ionescu


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *