KFOR este gata să intervină pentru eliminarea protestelor de la frontiera Serbiei cu Kosovo

După evenimente de duminică de la granița dintre Kosovo și Serbia, unde au avut loc proteste şi baraje rutiere instalate de etnici sârbi, reprezentanți ai Forței NATO de menținere a păcii (KFOR) au afirmat că sunt pregătiți „să intervină dacă stabilitatea ar fi pusă în pericol”.


De asemenea, KFOR subliniază că se află în contact cu ambele părţi – sârbi şi kosovari – şi a lansat un apel la dialog, reiterând că ‘va recurge la toate măsurile necesare pentru menţinerea stabilităţii’.

Populaţia sârbă, mai răspândită în nordul Kosovo, ar trebui ca începând cu 1 august să deţină acte de identitate eliberate de autorităţile kosovare, iar până la sfârşitul lunii septembrie trebuie să înlocuiască plăcuţele de înmatriculare auto sârbe cu cele eliberate de instituţiile kosovare.

După proteste şi baraje rutiere instalate de etnici sârbi, Pristina a decis duminică seara să închidă toate trecerile de frontieră de la Jarinje şi Brnjak. Premierul kosovar Albin Kurti l-a acuzat pe preşedintele sârb Aleksandar Vucic de alimentarea tensiunilor interetnice.

La rândul său, Vucic a avertizat Pristina, cerându-i încetarea imediată a politicilor ostile împotriva sârbilor, chemând totodată populaţia sârbă să păstreze calmul şi să nu răspundă la nicio ‘provocare’.

Generalul maghiar Ferenc Kajari, aflat la comanda KFOR, este în contact permanent cu toate instituţiile implicate şi cu înaltul comandament militar sârb.

KFOR, cu un efectiv de 3.500 de persoane, este prezent pe teritoriul Kosovo încă de la sfârşitul conflictului în 1999, prin Rezoluţia 1244 a Consiliului de Securitate al ONU.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *