Lumea se schimbă în rău. SUA, în prag de război cu Rusia și China

Henry Kissinger, laureat al premiului Nobel pentru Pace și fost secretar de stat al Statelor Unite și consilier pe probleme de securitate națională în timpul administrațiilor republicane conduse de Richard Nixon și Gerald Ford, atrage atenția asupra situației în care au ajuns tensiunile dintre Rusia, China și SUA.

“Ne aflăm în pragul războiului cu Rusia și China din cauza unor chestiuni pe care le-am creat parțial, fără să avem nicio idee despre cum se va termina sau la ce ar trebui să ducă”, a declarat Kissinger pentru Wall Street Journal.

În ceea ce privește Ucraina, Kissinger a considerat că, în trecut, aceasta a fost cea mai potrivită pentru a acționa ca un tampon între Rusia și Occident, “asemănător Finlandei”.

Cu toate acestea, operațiunea militară a Rusiei în Ucraina i-a schimbat punctul de vedere, făcându-l să creadă că “într-un fel sau altul, formal sau nu, Ucraina trebuie să fie tratată, în urma acestei operațiuni, ca un membru al NATO”.

Fostul secretar de stat a susținut, de asemenea, că Rusia va păstra Crimeea și părți din Donbas ca urmare a unei înțelegeri plauzibile cu Kievul.

Henry Kissinger,  în vârstă de 99 de ani, tocmai și-a publicat cea de-a 19-a carte, “Leadership: Șase studii de strategie mondială”. Este o analiză a viziunii și a realizărilor istorice ale unui panteon aparte de lideri de după cel de-al Doilea Război Mondial: Konrad Adenauer, Charles DeGaulle, Richard Nixon, Anwar Sadat, Lee Kuan-Yew și Margaret Thatcher.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *