Pericolul chinez se apropie de Taiwan. Avioane și nave maritime înconjoară insula. China dă un nou avertisment SUA

Vizita preşedintelui Camerei Reprezentanţilor din SUA, Nancy Pelosi a iritat la maxim conducerea de la Beijing.

Administraţia de la Taipei, capitala Taiwanului, a anunțat că cel puţin 17 avioane militare chineze şi şase nave s-au apropiat nepermis de mult de insulă.

Ministerul Apărării de la Taipei a comunicat vineri că 17 avioane militare chineze au fost detectate în apropierea Taiwanului, iar opt au depăşit linia mediană din Strâmtoarea Taiwan, conform agenţiei Reuters. De asemenea, în apropierea Taiwanului au fost depistate şase nave militare chineze.

China a organizat cele mai ample exerciţii militare în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita la Taipei efectuată de Nancy Pelosi, preşedintele Camerei Reprezentanţilor de la Washington. În plus, Beijingul a semnalat că manevrele militare în jurul Taiwanului vor deveni o rutină.

Beijingul a avertizat Washingtonul să nu subestimeze determinarea Chinei de menţinere a suveranităţii asupra Taiwanului. Qin Gang, ambasadorul Chinei în Statele Unite, a respins argumentaţia Washingtonului că membrii Congresului acţionează separat de Preşedinţie. Qin Gang a afirmat că vizitele efectuate în Taiwan de Nancy Pelosi şi de alţi membri ai Congresului american încalcă acordurile dintre Washington şi Beijing. „Gestionăm efectele grave ale vizitei lui Pelosi. Statele Unite nu trebuie să subestimeze atitudinea puternică, determinarea şi capacitatea Guvernului chinez şi a poporului de a apăra suveranitatea naţională şi integritatea teritorială”, a declarat Qin Gang marţi.

„În ultimele decenii, China s-a opus vizitelor membrilor Congresului în Taiwan întrucât noi credem că încalcă principiul «o singură Chină». Congresul este parte a sistemului de guvernare din SUA, nu este o ramură independentă şi necontrolabilă. Congresul este obligat să respecte linia de politică externă a Statelor Unite. De aceea, ne simţim foarte frustaţi şi nemulţumiţi de vizita senatorului Edward Markey în Taiwan. Este provocatoare şi nu este utilă”, a subliniat ambasadorul Chinei.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *