Istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt despre discursul extremist al premierului ungar Viktor Orban. „A devenit un aliat al dușmanilor declarați ai Europei”

Discursul extremist, de la Băile Tușnad, al premierului ungar Viktor Orban continuă șă fie în atenția istoricilor și politicienilor importanți europeni.

Recent, istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt, specializat în fascismul din Europa de Est, a analizat acest discurs și a ajuns la concluzia că, Orban a testat „noi niveluri ale politicii sale”, în contextul în care el „s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de o poziție conservatoare în cadrul UE și a devenit un aliat al dușmanilor declarați ai Europei, precum Vladimir Putin”.

 Oliver Jens Schmitt , care este și președintele Secției de Istorie a Academiei Austriece de Științe a mai spus, că reacția președintelui UDMR, Kelemen Hunor, la declarațiile lui Orban de la Tușnad arată susținerea acestuia „și astfel și-a poziționat în mod clar partidul – el împărtășește astfel opiniile lui Orbán în chestiuni ideologice și de politică externă, adică și în chestiunea invaziei rusești în Ucraina”.

Premierul de extremă-dreapta al Ungariei, Viktor Orbán, a declarat, pe 25 iulie, la Băile Tușnad: „Noi (n.r. maghiarii) nu suntem o rasă mixtă… și nu vrem să devenim o rasă mixtă”. El a adăugat că țările în care se amestecă europeni și non-europeni nu mai sunt „națiuni”. De asemenea, Viktor Orban a făcut o aluzie la camerele de gazare ale regimului nazist atunci când a criticat planul Bruxelles-ului de a reduce cererea europeană de gaze cu 15%. „Nu văd cum pot obliga statele membre să facă acest lucru, chiar dacă există know-how german în acest domeniu, așa cum a demonstrat trecutul”, a spus el ironic.

„De ani de zile, Viktor Orbán s-a distins ca o antiteză politică față de guvernele din marile capitale ale UE. Discursul său s-a radicalizat de-a lungul anilor, iar Orbán s-a îndepărtat din ce în ce mai mult de o poziție conservatoare în cadrul UE și a devenit un aliat al dușmanilor declarați ai Europei, precum Vladimir Putin. În Băile Tuşnad, el testează noi niveluri ale politicii sale – testează ce forțe îi vor răspunde și în ce mod. El știe foarte bine că, datorită principiului unanimității în UE, poziția Ungariei este încă atât de puternică încât poate șantaja multe alte țări.

Este adevărat că poziția pro-rusă a lui Orbán a dus la o ruptură cu Polonia, cu care Ungaria a cooperat anterior în multe domenii politice. Orbán își întărește în prezent legăturile cu republicanii radicali din SUA. Până acum, nu a reușit să construiască alianțe durabile – formatul Visegrád s-a rupt din cauza conflictului cu Polonia privind poziția pro-rusă a Ungariei; extrema dreaptă europeană este un grup instabil; acum Orbán speră în realegerea lui Donald Trump și răspândește idei care sunt populare în mediul lui Trump”, a adăugat istoricul elvețian Oliver Jens Schmitt.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *