Noile prevederi în proiectul Legii învăţământului superior. Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă “rezultate fără precedent”

La întrunirea reprezentanților Ministerului Educației cu cei ai federațiilor studenților, care a avut loc, luni, 22 august 2022, au fost adoptate noi prevederi ce fac parte din proiectul Legii învăţământului superior.

După întrunire, Sorin Cîmpeanu a postat pe Facebook reincipalele puncte aprovate din noua lege.

“Astăzi, 22 august 2022, alături de colegi din Ministerul Educaţiei, am avut un dialog deschis şi extrem de constructiv privind proiectului Legii învăţământului superior cu reprezentanţii federaţiilor studenţilor: Uniunea Naţională a Studenţilor din România (UNSR), Uniunea Studenţilor din România (USR), Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Federaţia Asociaţiilor Studenţilor în Medicină din România (FASMR) şi Liga Studenţilor Români din Străinătate (LSRS)”, a scris ministrul pe Facebook.

Sorin Cîmpeanu precizează că, pe lângă prevederile deja incluse în proiectul Legii învăţământului superior, precum creşterea cu 50% a subvenţiei pentru burse, instituirea Programului Naţional pentru Reducerea Abandonului Universitar şi a Programului Naţional pentru Internaţionalizare Universitară, asigurarea locurilor pentru stagiile de practică, asigurarea de locuri bugetate pentru studenţii cu dizabilităţi sau dobândirea dreptului de liberă practică pentru absolvenţii învăţământului superior medical imediat după promovarea examenului de finalizare a studiilor, în urma discuţiilor au fost agreate opt propuneri.

Prima se referă la asigurarea reprezentării fiecăreia dintre cele cinci federaţii studenţeşti reprezentative la nivel naţional în fiecare dintre cele şase comisii consultative naţionale ale Ministerului Educaţiei, prin desemnarea câte unui membru cu statut de invitat permanent.

Alte propuneri agreate vizează dreptul studenţilor de a convoca şedinţe extraordinare ale Senatului universitar şi creşterea reducerilor pentru transportul intern feroviar şi naval al studenţilor, de la 50% la 65%.

“Studenţii înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă, inclusiv studenţii înmatriculaţi la studii de scurtă durată la forma de învăţământ cu frecvenţă în instituţiile de învăţământ superior acreditate, vor beneficia de tarif redus cu 65% pentru transportul intern feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic. Studenţii orfani sau proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru aceste categorii de transport”, se menţionează în postare.

S-a agreat, totodată, creşterea subvenţiei pentru cămine-cantine cu 50%, astfel încât să poată fi diminuată regia de cămin plătită de fiecare student, precum şi costurile cu asigurarea mesei în cantinele studenţeşti, dar şi consolidarea cadrului legal, astfel încât universităţile să poată acorda ajutoare sociale şi burse speciale, îndeosebi pentru participarea la acţiuni de voluntariat.

Creşterea cu cel puţin 30% a finanţării de bază pentru studenţii înmatriculaţi în domeniile STIM (ştiinţe-tehnologie – inginerie – matematică) şi clarificarea prevederilor din domeniul învăţământului superior medical privind organizarea pregătirii în rezidenţiat sunt alte două propuneri asupra cărora părţile au căzut de acord.

Lucian Ionescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *